Călin Georgescu, după eșecul înregistrat la CEDO: „Mai presus de orice instituție, nimic nu este mai important decât determinarea noastră"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călin Georgescu a răspuns pe Facebook deciziei CEDO de a respinge cererea sa de suspendare a anulării alegerilor prezidențiale, subliniind că lupta pentru dreptatea electorală nu s-a încheiat.

Călin Georgescu. Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Decizia CEDO a fost luată marți, iar Georgescu a dorit să clarifice situația printr-un mesaj postat pe rețelele sociale.

„Dragii mei, nu vă lăsați afectați de știrile false care circulă, menite, așa cum ne-am obișnuit, doar să discrediteze demersurile noastre”, a început Călin Georgescu mesajul său, adresându-se susținătorilor săi. El a subliniat că decizia CEDO de a respinge cererea de măsuri provizorii nu afectează procesul de examinare pe fond al plângerii sale împotriva Guvernului României.

„În urma deciziei de azi a Curții Europene a Drepturilor Omului (respingerea măsurilor provizorii), doresc să clarific faptul că această hotărâre nu afectează procesul de examinare pe fond a plângerii depuse împotriva Guvernului României”, a continuat Georgescu.

Avocații fostului candidat au solicitat ca efectele hotărârii 32 a CCR, care a decis anularea procesului electoral pentru alegerile prezidențiale, să fie suspendate până la judecata pe fond. Însă CEDO a decis că măsurile provizorii nu sunt necesare, explicând că „răul a fost deja făcut” de către CCR, iar nu există un risc iminent de prejudicii ireparabile. În opinia CEDO, o eventuală decizie favorabilă pe fond ar putea adresa prejudiciul, care ar putea fi reparat, inclusiv prin revizuirea cerută la CCR.

„Plângerea urmează să fie judecată pe fond în perioada următoare, deci procesul va începe curând! CEDO rămâne pe deplin investită să analizeze fondul acestei cauze, iar hotărârea finală poate aduce o soluție care să restabilească dreptatea și să protejeze integritatea procesului electoral”, a spus Georgescu, exprimându-și încrederea că procesul va duce la o soluție corectă.

În încheiere, fostul candidat a reafirmat importanța determinării poporului român în restabilirea statului de drept și a principiilor democratice. „Vă rog să țineți cont de faptul că oricum, mai presus de orice instituție, nimic nu este mai important decât determinarea noastră, a poporului român, în restabilirea statului de drept și a principiilor democratice. Vă mulțumesc!”, a conchis Georgescu.

Amintim că ieri Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis, în urma unui vot unanim, să respingă cererea lui Călin Georgescu în cazul anulării alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională a României. Fostul candidat independent solicita adoptarea unor măsuri provizorii, inclusiv suspendarea deciziei Curții Constituționale și reluarea procesului electoral. CEDO a considerat însă că cererea se află „în afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulamentul Curții” și, prin urmare, nu va impune nicio măsură provizorie. Votul a fost unanim, cu șapte judecători prezenți.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026