Câinii neadoptaţi în 14 zile vor fi eutanasiaţi. Maidanezii mai pot fi ţinuţi în adăposturi dacă sunt resurse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisiile de Administraţie şi Juridică au adoptat luni un proiect care prevede că maidanezii ţinuţi în padocuri care în termen de 14 zile nu sunt revendicaţi sau adoptaţi să fie eutanasiaţi, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea dacă dispun de resurse pentru a mai păstra animalele în padocuri.

Au fost înregistrate numai 2 voturi "împotrivă" şi două abţineri, ceilalţi parlamentari votând "pentru".

„Cred că am făcut un lucru bun şi eficient, noi am pus în acord legea cu decizia Curţii Constituţionale şi am ţinut cont şi de ce au spus reprezentanţii administraţiei locale şi ai organizaţiilor neguvernamentale“, a spus Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, citat de Mediafax.

El a arătat că membrii comisiilor au decis majorarea termenului de ţinere a câinilor în adăposturi de la 7 la 14 zile, primele şapte zile de la data capturării fiind pentru revendicarea câinilor de către stăpânii care i-au pierdut, iar următoarele şapte zile pentru adoptarea animalelor.

Ciucă a explicat că, după 14 zile, autorităţile locale vor lua fiecare caz în parte şi, dacă nu vor exista posibilităţi de cazare şi hrană pentru câinii fără stăpân, se va emite o decizie privind eutanasierea. Dacă există posibilităţi de cazare şi hrană, primarul sau împuternicitul pot amâna eutanasierea câinilor din adăposturi.

El a mai spus că amendamentele făcute la proiectul de lege dau posibilitatea unui primar care nu dispune de resurse să treacă la eutanasierea câinilor fără stăpân după termenul de 14 zile de la capturare.

Ciucă a mai spus că este exclusă "reteritorializarea" câinilor fără stăpân.

Bogdan Ciucă a adăugat că cele două comisii au luat în discuţie doar articolele vizate de Curtea Constituţională.

El a menţionat că raportul comisiilor va fi depus la Biroul Permanent şi că există posibilitatea ca acesta să fie dezbătut marţi în plenul Camerei Deputaţilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG