Buşoi: PSD pare decis să exploateze electoral mesaje euro-sceptice. Ei au nevoie de fondurile UE, dar nu vor să fie traşi la răspundere pentru inepţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eurodeputatul PNL Cristian Buşoi a afirmat, miercuri, faptul că PSD a început să răspândească „mesaje euro-sceptice“, cu toate că acest partid vrea fondurile europene, dar nu vrea să fie tras şi la răspundere.

„Astăzi a avut loc dezbaterea din plenul Parlamentului European despre România. Din păcate, guvernul PSD nu a înţeles nimic şi nici nu este dispus să înţeleagă, pentru că PSD pare decis să exploateze electoral mesaje euro-sceptice. Liderii PSD sunt nişte euro-sceptici de conjunctură, fiind mai degrabă eurocinici. Ei au nevoie de fondurile şi de susţinerea UE, dar nu vor să fie traşi la răspundere pentru inepţiile pe care le comit la guvernare.Este însă foarte important ca această dezbatere să îi ţină pe români aproape de Uniune Europeană, chiar dacă greşelile guvernului par să ne îndepărteze de construcţia europeană. Trebuie, prin urmare, să se analizeze cu atenţie şi să se facă distincţia între un guvern rău şi un popor bun“, a scris pe pagina sa de facebook cristian Buşoi. 

Eurodeputatul liberal a subliniat că Guvernul Dăncilă a făcut greşeli, dar nu trebuie să se ajungă la sancţiuni ca în cazurile Ungariei şi Poloniei. 

„Sunt greşeli mari, pentru care guvernul trebuie să dea explicaţii, iar dintre toate aceste greşeli, cea mai gravă eroare a guvernului PSD este că a gazat şi a bătut protestatari paşnici, un lucru care nu poate fi iertat. Cu toate acestea, România nu este Ungaria, sau Polonia şi nici nu trebuie ajutată să devină Ungaria. Nu cred că se justifică în niciun fel discuţii legate de articolul 7, deşi unii dintre politicienii de la guvernare par interesaţi să încingă la maximum schimbul de replici cu Uniunea Europeană, pentru că aşa mai distrag atenţia de la propriile greşeli“, a mai susţinut Buşoi. 

De asemenea, Buşoi a făcut unele precizări despre încercarea României de a adera la Schengen.„România trebuie să fie în spaţiul Schengen. România a îndeplinit toate condiţiile tehnice şi faptul că ţara noastră nu este membru Schengen dintr-o indecizie politică este un subiect care alimentează curentul critic faţă de Uniunea Europeană şi, din păcate, este un subiect care a rămas nelămurit. Aceasta este o realitate politică de care profită mai ales eurocinicii, adică euroscepticii din interes, cei care critică Uniunea Europeană, pentru a distrage atenţia de la propria responsabilitate“, a completat liberalul.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă