Bolojan, apel către candidații la prezidențiale: „Să găsească o soluție. Să nu fragmentăm voturile”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a lansat un apel către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi Elena Lasconi să găsească o soluţie pentru a „nu fragmenta voturile pentru modernizarea României”. 

Liderul liberal este propunerea de premier a mai multor partide FOTO Octav Ganea

Ca român, fac un apel public către trei candidaţi importanţi – domnul, preşedinte Nicolae Ciucă, domnul Mircea Geoană şi doamna Elena Lasconi - să găsească o soluţie în al 11-lea ceas, în aceste zile să nu fragmentăm voturile pentru modernizarea României”, a transmis Ilie Bolojan, potrivit News.ro, susținând că „cei care nu se gândesc la istorie riscă nişte greşeli”. 

Liderul liberal a mai subliniat că „2000 este destul de aproape şi nu va mai conta cine va fi pe locul trei, patru sa cinci”. 

Dacă vrem să avem un stat eficient, care nu-şi risipeşte resursele, dacă dorim să avem o ţară de încredere cu reguli bune, dacă dorim ca dezvoltarea să însemne şi creştere economică pentru cât mai mulţi români, prin muncă şi prin antreprenoriat, PNL, cu toate slăbiciunile lui, poate să facă aceste lucruri”, a mai adăugat liberalul.

Bolojan a mai susținut că speră să existe o „înțelegere”, cerând un vot „rațional și util” pentru candidatul PNL Nicolae Ciucă. 

Președinte al Consiliului Județean Bihor are cele mai mari șanse să fie prim-ministru în viitorul Guvern ce va fi format în decembrie 2024. A acceptat propunerea PNL de a fi premier dacă Nicolae Ciucă va câștiga alegerile prezidențiale. În același timp, și PSD și USR și-au exprimat sprijinul pentru liberal ca viitor premier.

Bolojan a declarat că România are nevoie de soluții concrete pentru problemele reale, nu de promisiuni electorale, subliniind importanța unui guvern eficient care să sprijine economia și să modernizeze statul.

Liderul CJ Bihor deschide și lista PNL Bihor la alegerile parlamentare pentru Senatul României.

Lascon, „de acord” cu Bolojan: „Candidat unic de dreapta”

Elena Lasconi a venit la scurt timp cu un răspuns, lansând mai multe săgeți asupra contracandidaților săi în cursa prezidențială.

„Eu am tot spus. Da, dacă vrem să oprim blatul PSD este nevoie de un gest ferm: candidat unic de dreapta”, a scris Elena Lasconi pe Facebook, duminică, 17 noiembrie, susținând că șeful și candidatul PNL, Nicolae Ciucă, a refuzat efectuarea unor sondaje independente pentru a stabili cine este cel mai bine plasat și pentru a decide un candidat comun.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul