Bogdan Huţucă (PNL): Vom ridica un spital de Pediatrie la Constanţa, un prim pas către construcţia unui sistem de sănătate public modern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Huţucă, preşedintele PNL Constanţa FOTO Facebook Bogdan Huţucă

Bogdan Huţucă, preşedinte al PNL Constanţa şi şef al Comisiei de buget-finanţe, anunţă construirea unui nou spital în Constanţa, unitate medicală unde vor putea fi trataţi 165 de pacienţi.

„DSP Constanţa a depus la Compania Naţională de Investiţii documentaţia completă pentru preluarea de către C.N.I. a proiectului Spitalului de Pediatrie Constanţa, unde vor putea fi trataţi 165 de pacienţi, inclusiv în ambulator”, informează Bogdan Huţucă, preşedintele PNL Constanţa. 

Conform planului, spitalul va avea o suprafaţă construită desfăşurată de 7630 mp şi personal medical va fi alcătuit din 118 oameni şi 46 angajaţi pentru suport medical auxiliar şi administrativ.  „Spitalul de Pediatrie va avea 93 paturi pentru pacienţi, din care: 15 paturi UPU la parter, 72 paturi pe diferite secţii distribuite câte 24 paturi pe nivel la etajele 1,2 şi 3 şi 6 paturi ATI la etajul 4. Spitalul va fi dotat cu instalaţii de climatizare, instalaţii de intervenţii semnalizare incendiu, sistem antiefracţie, sistem de control acces în imobil şi va fi corespunde celor mai ridicate standarde medicale şi de protecţie europene”, arată Huţucă. 

Investiţia în acest spital se ridică la 132.212.809,81 lei şi este asigurată din surse bugetare locale şi de la bugetul centralizat al statului. Totuşi, Huţucă atrage atenţia că acesta este doar primul pas către construcţia unui sistem de sănătate modern în judeţul Constanţa. 

„În ultimii 31 de ani, s-a investit mult prea puţin în sistemul de sănătate naţional. În multe judeţe nu există un spital judeţean modern, capabil să preia pacienţi cu probleme de sănătate complexe, care necesită servicii medicale mai complicate. Pandemia de Covid-19 a pus sub presiune sistemul sanitar, a pus sub presiune medicii, personalul medical şi chiar şi instalaţiile sanitare, termice şi electrice, fapt ce a provocat mai multe dezastre, în special în secţiile ATI. De aceea, guvernele României din următorii ani au obligaţia de a investi inteligent în construcţia de noi spitale şi de sprijini financiar primăriile şi consiliile judeţene care au proiecte de construcţie a unor noi spitale. Doar astfel vom reuşi să oferim românilor accesul la servicii medicale de calitate”, arată liderul PNL.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne