Ultima lună a lui Ciucă la Palatul Victoria: Cum arată bilanțul mandatului său

0
Publicat:

Guvernul Ciucă intră pe ultima sută de metri de activitate, după aproape un an și jumătate în care s-a confruntat cu crize și demisii, dar pe care le-a gestionat. Însă, în continuare, rămân mari reforme care bat pasul pe loc.

Zilele lui Ciucă la Palatul Victoria sunt numărate FOTO gov.ro

Cabinetul condus de Nicolae Ciucă a reușit să găsească soluții punctuale pentru criza energetică, deși mereu a dat impresia că improvizează, dată fiind frecvența schimbărilor în domeniul energiei (o serie de OUG-uri). O a doua problemă a fost gestionarea efectelor războiului declanșat de Rusia în Ucraina, o situație până la urmă ținută sub control, mai ales pe partea de refugiați, care au fost bine primiți, cazați și cărora li s-a asigurat hrana. De asemenea, România a fost țara prin care au trecut cele mai multe cereale, în tranzit către state terțe UE. Însă unele camioane nu doar au tranzitat, ci și au dat pe piață cereale la preț mai mic, ceea ce a dus la revolta fermierilor români, o problemă încă în curs de rezolvare, mai ales prin infuzii de fonduri de la UE.

Guvernul a trecut cu bine pandemia de COVID-19, deși au fost discuții aprinse pe tema obligativității certificatului de vaccinare la locul de muncă, mai ales în primele patru-cinci luni de mandat. Pentru cei afectați de criza economică, Executivul a venit cu mai multe măsuri sociale, de la vouchere date la două luni până la alte ajutoare punctuale pentru pensionari (inclusiv carduri speciale pentru plata facturilor la energie).

PNRR, o mare problemă

O mare problemă pentru Executiv a fost ritmul pentru îndeplinirea obiectivelor din PNRR. Până în acest moment, România are încă în curs de evaluare a doua cerere de plată, deși aceasta e trimisă din decembrie 2022, dar tot sunt date clarificări. Următoarea cerere de plată va fi depusă în iunie, însă va fi un test dificil, pentru că în a treia cerere de plată sunt cuprinse reforma pensiilor speciale și cea a legislației penale.

Proiectul pensiilor speciale e blocat la Camera Deputaților, nefiind găsită o formă care într-adevăr să pară că reformează sistemul. Codurile penale sunt în prezent atacate la CCR. De asemenea, din spate vin și vor trebui gestionate, cel mai probabil de viitorul Guvern, datorită implicațiilor pe care le au, legea pensiilor publice și noua lege a salarizării. Amândouă sunt reforme din cadrul PNRR și aplicarea lor afectează milioane de persoane (doar la stat, în câmpul muncii, sunt circa 1,3 milioane de oameni).

Legile Educației, încă un hop

După mai bine de nouă luni din momentul în care au apărut prima dată în spațiul public, legile Educației sunt dezbătute la comisiile de specialitate din Parlament. Potrivit planului liberalilor, până la rotativă ar trebui să treacă ambele proiecte (învățământ preuniversitar și universitar) de ambele Camere, pentru a ajunge pe masa lui Klaus Iohannis. De asemenea, în următoarele săptămâni trebuie luată decizia privind comasarea alegerilor sau renunțarea la acest plan, Coaliția fiind presată de timp.

Cinci demisii și un viitor incert

Premierul Nicolae Ciucă a schimbat până în prezent nu mai puțin de cinci miniștri, trei de la PNL și doi de la PSD. De la PNL și-au înaintat demisiile Florin Roman (Cercetare și Digitalizare), Dan Vîlceanu (MIPE) și Sorin Cîmpeanu (Educație), în timp ce de la PSD – Adrian Chesnoiu (Agricultură) și Vasile Dîncu (Apărare). Un semn de întrebare este cel legat de viitorul lui Nicolae Ciucă, dacă va alege să meargă fie vicepremier fără portofoliu, pentru a avea un cuvânt de spus pe activitatea guvernamentală, fie șef la Senat, adică a doua funcție în stat, cu rol de a supraveghea demersurile legislative.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța