Băsescu: „Geoană nu-i bun nici de ministru! Lasconi are o șansă reală la Cotroceni"

0
Publicat:

Traian Băsescu îl consideră pe Mircea Geoană un politician slab și susține că Elena Lasconi are șanse reale să ajungă în turul doi al alegerilor prezidențiale din acest an.

Traian Băsescu crede că Mircea Geoană nu e bun nici de ministru. Foto: Mediafax

În opinia sa, decizia lui Ludovic Orban de a se retrage din cursa prezidențială și a o sprijini pe Elena Lasconi este una bună, iar aceasta poate contribui semnificativ la șansele Elenei Lasconi de a ajunge în turul al doilea al alegerilor. Băsescu a explicat că, prin această mișcare, Lasconi ar putea recupera diferența de procente față de liderul AUR, George Simion.

„Eu vă spun ce mi-aș dori și mă bucur pentru mișcarea pe care a făcut-o Ludovic Orban, pentru că această mișcare îi va aduce doamnei Lasconi câteva procente de la Forța Dreptei. Forța Dreptei, această alianță de patru partide mici de dreapta, va susține voturile pentru doamna Lasconi. S-ar putea să recupereze acea mică diferență care o separă de celebrul președinte al AUR, domnul Simion”, a spus Băsescu la Știrile ProTV.

Referindu-se la importanța votului din diaspora, Traian Băsescu a adus aminte de experiențele sale din trecut. El a povestit cum, în 2009, a avut o abordare diferită față de alți politicieni care nu au inclus diaspora în sondaje, ceea ce a contribuit la succesul său electoral.

„De asta eu am ieșit câștigător în sondajele lor și B1 a transmis aceste exit-poll-uri. Și de asta Geoană s-a păcălit. A avut numai rezultatul analizei sociologice din țară”, a explicat Băsescu.

Băsescu a afirmat că o susține pe Elena Lasconi pentru funcția de președinte al României, pentru că, deși aceasta are unele „goluri”, este onestă. Fostul președinte consideră că nu este necesar ca un candidat la președinție să știe „totul” înainte de a ajunge în funcție, subliniind că informațiile necesare vor veni o dată ce persoana ajunge la Cotroceni.

„Nu sunt unul care să nu observe golurile pe care doamna Lasconi le are. Însă ideea că trebuie să știi tot, ca un președinte înainte de a fi președinte, este absurdă”, a explicat Traian Băsescu.

El a adăugat că, odată ajuns la Cotroceni, președintele beneficiază de toate informațiile necesare pentru a-și îndeplini atribuțiile. „Sunt structurile de informații care te pun la punct. Depinde câtă răbdare ai și în câte zile vrei să știi tot ce e de știut”, a mai spus Băsescu.

În ceea ce privește alți candidați, Băsescu a avut cuvinte dure la adresa lui Mircea Geoană, fostul său adversar în alegerile prezidențiale din 2009, afirmând că este „un om politic foarte slab”.

„Mircea Geoană nu-i bun nici de ministru. Uitați-vă la el. Dacă îl zdruncin puțin, își pierde busola imediat. Cu toată povestea artificială a marii lui cariere diplomatice, trebuie să vă spun că este un om politic foarte slab”, a afirmat Traian Băsescu.

Fostul președinte a continuat să ironizeze și să critice întreaga „carieră” politică a lui Geoană, spunând că „marii susținători” ai acestuia vor înțelege în curând adevărata sa valoare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort