Băsescu: Declaraţia de la Roma a stabilit o Uniune Europeană cu mai multe viteze; vitezelor li se spune ritmuri diferite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu FOTO Mediafax

Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris duminică, pe Facebook, că „Declaraţia de la Roma“ adoptată la Summitul aniversar al UE a stabilit, fără echivoc, o Uniune Europeană cu mai multe viteze, chiar dacă vitezelor diferite li se spune „ritmuri diferite“, astfel că Germania, Franţa şi Olanda vor da direcţia, iar celelalte state membre vor fi libere să o urmeze „dacă vor sau dacă pot“.

„Doar cei care au un ritm bun. Să nu ne facem iluzii, Declaraţia de la Roma a stabilit, fără echivoc, o Uniune Europeană cu mai multe viteze, chiar dacă vitezelor diferite li se spune, de ieri, ritmuri diferite” Nucleul dur al UE, Germania - Franţa - Olanda, va da direcţia şi ritmul (viteza), iar celelalte state membre vor fi libere s-o urmeze dacă vor sau dacă pot”, a precizat fostul preşedinte.

Băsescu a ţinut să menţioneze că liderii politici din România au obligaţia să înţeleagă acest lucru, să-l explice populaţiei şi să acţioneze în consecinţă.

"Obiectivul fundamental, dar nedeclarat, pe termen lung, al ritmurilor diferite este, în mod categoric, realizarea Statelor Unite ale Europei, iar, în această construcţie vor intra doar cei care au un RITM BUN de acum înainte”, a completat el.

Fostul preşedinte a mai spus că ar fi păcat să constatăm, peste zece ani, că un grup de state care au avut "un ritm bun” anunţă că au devenit Statele Unite ale Europei.

"Ar fi păcat să constatăm cu surprindere peste zece ani, tot la Roma, cu ocazia celebrării a 70 ani de la semnarea Tratatului Fondator al UE, că un grup de state care au avut un RITM BUN anunţă că au devenit Statele Unite ale Europei”, a conchis Traian Băsescu. 

Liderii europeni au semnat sâmbătă o declaraţie de unitate în speraţa reînnoirii angajamentului european în piaţa Capitoliului, în acelaşi loc unde cele şase ţări fondatoare au semnat în urmă cu şase decenii Tratatul de la Roma - piatra de temelie a Comunităţii Economice Europene şi a UE.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că în cadrul Summit-ului aniversar al UE a fost adoptată Declaraţia de la Roma şi a dispărut sintagma "Europa cu două sau mai multe viteze” deoarece niciun lider european nu îşi doreşte să se facă paşi înapoi, ci o Uniune "mai puternică, care face faţă mai bine crizelor”.

Declaraţia de la Roma 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG