Aurescu: Sprijinul acordat Ucrainei în războiul cu Rusia, un sprijin pentru securitatea spațiului euroatlantic și a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Bogdan Aurescu, a atras atenția, la Munchen, asupra ameninţărilor grave de securitate din regiunea Mării Negre, generate de războiul din Ucraina, precum şi presiunea exercitată asupra statelor vecine.

Ministrul Bogdan Aurescu a participat la Conferința de Secuitate de la Munchen FOTO Mediafax

Aurescu a participat vineri, în calitate de invitat special, la evenimentul dedicat provocărilor multidimensionale de securitate la Marea Neagră şi de pe Flancul Estic, discuțiile arătând importanţa Mării Negre ca punct central pe Flancul Estic al NATO.

Potrivit unui comunicat al MAE, în intervenţia sa, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat „ameninţările grave de securitate din regiunea Mării Negre, generate de războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei, precum şi presiunea exercitată asupra statelor vecine, îndeosebi Republica Moldova, inclusiv prin mijloace hibride”, arătând că „războiul Rusiei contra Ucrainei este un război împotriva valorilor comunităţii democratice occidentale şi a parametrilor de bază ai arhitecturii de securitate euroatlantică, precum şi o încercare de recreare a sferei ruse de influenţă, precizează MAE”.

Șeful diplomației române a mai arătat că „aceste încercări şi respectiv viziune ale Kremlinului trebuie respinse şi contracarate cu fermitate. În acelaşi timp, sprijinul acordat Ucrainei pentru a câştiga războiul declanşat de Rusia este, de fapt, un sprijin pentru securitatea spaţiului euroatlantic şi a fiecărui stat membru al acestuia, inclusiv România, se menţionează în comunicat”.

Ministrul Bogdan Aurescu a mai arătat că răspunsul la aceste provocări la adresa securităţii euroatlantice „a demonstrat soliditatea parteneriatului transatlantic care stă la baza Alianţei, în cadrul căreia regiunea Mării Negre este de importanţă strategică”, regiunea fiind pentru prima dată inclusă și în Noul Concept Strategic al NATO.

Totodată, şeful diplomaţiei române a susținut că, în ciuda actualului război din vecinătate, „Marea Neagră are vocaţia unui spaţiu al cooperării, păcii şi securităţii”, formulând mai multe propuneri și arătând necesitatea implementării depline a deciziilor adoptate la ultimul Summit, pentru a fi puse în aplicare până la Summitul de la Vilnius, „astfel încât să se poată trece la Apărarea Avansată preconizată în dezbaterile de la Madrid. Descurajarea eficientă a Rusiei se poate face doar printr-o apărare puternică''.

De asemenea, Bogdan Aurescu a subliniat că este necesară întărirea continuă a capacităţilor de descurajare şi apărare ale statelor aliate riverane Mării Negre. În acest context, ministrul a evidenţiat importanţa siguranţei navigaţiei în zonă, precum şi a unei prezenţe a navelor NATO. Ministrul român a atras atenția și asupra necesității finalizării Strategiei SUA privind securitatea Mării Neagre.

De asemenea, în cadrul conferinței, ministrul român a subliniat importanța continuării sprijinului pentru Ucraina, pentru consolidarea „capacității acestui stat de a-și apăra integritatea teritorială, suveranitatea și dreptul de a-și alege în mod liber viitorul”, propunând totodată intensificarea sprijinului european și euroatlantic pentru Republica Moldova și Georgia, „pentru întărirea capacităților lor de apărare și a rezilienței, în special în contextul amplificării amenințărilor la adresa securității acestor state”.

Șeful diplomației române a evidențiat necesitatea de abordare integrată și multidimensională a componentelor securității și rezilienței, cu accent pe noi domenii în care cooperarea la Marea Neagră este necesară: securitatea energetică, conectarea infrastructurii energetice, gestionarea depășirii consecințelor dezastrelor naturale. A punctat, în context, că aceste domenii reflectă potențialul deosebit de cooperare și conlucrare din Marea Neagră, care trebuie valorificat cu sprijinul NATO și al EU, în parteneriat cu statele riverane care împărtășesc același interes de pace, securitate și cooperare”, a mai arătat sursa citată.

De asemenea, ministrul a arătat că o „regiune a Mării Negre stabilă și sigură poate fi o punte de conectare a statelor din Caucaz și Asia Centrală spre Europa, prin dezvoltarea rutelor de transport, comerciale, turistice și de transport al resurselor energetice”, arătând că este necesară „sprijinirea statelor din aceste zone pentru a-și dezvolta propriile capacități economice și de apărare, instituții viabile și să-și consolideze reziliența”. 

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile