Aurescu, întrevedere cu omologul georgian. Ministrul a reafirmat sprijinul independenţei şi suveranității Georgiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Bogdan Aurescu a avut o întrevedere cu omologul georgian, în marja participării la Conferinţa de Securitate de la Munchen. Aurescu areiterat sprijinul României pentru parcursul euroatlantic al Georgiei.

Bogdan Aurescu FOTO Mediafax
Bogdan Aurescu FOTO Mediafax

Potrivit unui comunicat de presă al MAE, „cei doi miniştri de Externe au exprimat satisfacţia pentru nivelul foarte bun al relaţiei bilaterale, ridicată la nivel de Parteneriat Strategic prin semnarea Declaraţiei Comune pe această temă de către preşedinţii celor două state, la Bucureşti, la 11 octombrie 2022. De asemenea, la propunerea ministrului român de Externe, a fost convenită încheierea unui Plan de Acţiune pentru implementarea Declaraţiei Comune, se arată într-un comunicat al MAE”.

De asemenea, potrivit sursei citate, ministrul Bogdan Aurescu „a salutat concluziile Raportului analitic privind alinierea Georgiei la acquis-ul european, publicat de Comisia Europeană la 2 februarie 2023, şi a reconfirmat sprijinul ferm al României pentru avansarea Georgiei în direcţia obţinerii statutului de candidat la aderarea la UE”.

Șeful diplomaţiei române a reiterat și „disponibilitatea României de a oferi asistenţă tehnică, pe palierele relevante, pentru a susţine partea georgiană în implementarea angajamentelor sectoriale asociate avansării agendei europene, în continuarea sprijinului acordat anterior de România”, subliniind „importanţa atingerii, prin procesul de reformă, a reperelor de etapă incluse în Opinia Comisiei Europene din iunie 2022”.

Sursa citată a mai arătat căministrul român „a apreciat cooperarea Georgiei cu structurile NATO şi a reiterat sprijinul României pentru parcursul euroatlantic al Georgiei, în conformitate cu abordarea transparentă a ţării noastre pentru politica NATO a "Uşilor Deschise", inclusiv în contextul exercitării de către România, împreună cu Regatul Unit, a mandatului de Ambasadă - Punct de contact NATO la Tbilisi în perioada 2023-2024”.

„Întrevederea a prilejuit, totodată, un schimb util de opinii privind evoluţiile de securitate din Caucazul de Sud”, iar ministrul Bogdan Aurescu „a reafirmat sprijinul consecvent al României pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Georgiei, în cadrul frontierelor sale recunoscute internaţional, şi a asigurat partea georgiană că ţara noastră va rămâne un promotor activ al implicării consistente a UE în procesul de reglementare a conflictelor prelungite din regiune”.

La rândul său, ministrul georgian de Externe a mulţumit României pentru sprijinul acordat pentru obţinerea perspectivei europene de către Georgia şi pentru integrarea euroatlantică a ţării sale, „respectiv pentru continuarea prezenţei consistente a experţilor români în Misiunea UE de Monitorizare din Georgia (EUMM)”, se mai menţionează în comunicatul MAE, lansând o invitație către șeful diplonmației române, de a face o vizită în Georgia, invitaţia fiind acceptată de partea română.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite