Aurescu: O decizie pentru aderarea României la Schengen este o prioritate pentru care continuăm să lucrăm la nivel european

0
Publicat:

Ministrul de Externe a subliniat beneficiile proiectului european, în cadrul provocărilor din ultima perioadă, arătând că la nvel european se lucrează în continuare pentru aderarea României la spațiul Schengen, statul fiind pe deplin angajat să contribuie activ la consolidarea proiectului european.

FOTO Mediafax

„Sărbătorim astăzi Ziua Europei, un prilej pentru a reflecta la beneficiile proiectului european, care ne-a adus de-a lungul timpului libertate, stabilitate, prosperitate și democrație”, a transnmis șeful diplomației române, subliniind că „unitatea și solidaritatea fără precedent demonstrate de Uniunea Europeană și de statele sale membre după declanșarea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei au reconfirmat valoarea acțiunii europene comune, precum şi rolul Uniunii de actor capabil să răspundă așteptărilor şi nevoilor partenerilor din vecinătate, și nu numai, afectați de acest război nedrept”.

Totodată, ministrul a arătat că „Uniunea Europeană și statele membre s-au mobilizat exemplar pentru a gestiona consecințele complexe ale războiului în interiorul Uniunii, în relația cu partenerii globali, precum și cu statele terțe afectate”.

„Am fost neobosiți în efortul de a promova și apăra modelul nostru european ancorat în respectul pentru dreptul internațional și atașamentul pentru democrație, drepturile omului și statul de drept. România a acționat permanent în consonanță cu viziunea de coeziune europeană care definește profilul de stat membru al Uniunii. Am contribuit constant, prin acțiunile noastre, la răspunsurile comune pentru asigurarea securității Europei şi a cetățenilor europeni, inclusiv a cetățenilor români. Pentru că a acționa în sprijinul Ucrainei, al Republicii Moldova, al regiunii înseamnă a acționa pentru consolidarea securității noastre și a cetățenilor noștri”, a mai adăugat ministrul.

Totodată, ministrul a mai arătat că o contribuție a României rămâne esențială în ceea ce privește deschiderea către est a Uniunii Europene. „Am continuat să venim cu propuneri, cu soluții care să dea o şi mai mare consistență acțiunii europene, într-un context foarte dificil, în care deciziile privind marile dosare europene de actualitate sunt profund interconectate şi necesită abordări convergente. Evoluțiile geopolitice recente au confirmat, totodată, ceea ce România a promovat constant, în mod deosebit faptul că Uniunea trebuie să răspundă printr-o ofertă ambițioasă vecinilor săi europeni care au făcut o alegere strategică pro-europeană şi care sunt angajați, prin eforturi reale de modernizare, pe calea europeană. Astăzi, Uniunea se deschide spre Est, iar contribuția României în acest proces a fost şi rămâne esențială”, a mai transmis Aurescu.

Șeful Diplomației române a mai arătat evoluțiile procesului de extindere a UE, „atât în Balcanii de Vest, cât și în Vecinătatea Estică a UE”, subliniind că acest lucru dovedește menținerea „angajamentului Uniunii față de acest proces cu implicații strategice”.

„Decizii istorice au fost adoptate la nivel european în iunie anul trecut, prin acordarea statutului de candidat la aderare Ucrainei şi Republicii Moldova și recunoașterea perspectivei europene a Georgiei, obiective pentru care România a pledat consecvent și decisiv. România va continua să sprijine activ și concret acești parteneri în parcursul lor de aderare”, a mai transmis ministrul, susținând că deciziile adoptate la Consiliul Afaceri Externe din aprilie în sprijinul Republicii Moldova, la propunerea României, „confirmă abordarea noastră consecventă axată pe acțiuni şi instrumente concrete în sprijinul acesteia”.

Obținerea într-un timp record a acordului politic pentru crearea unui regim de sancțiuni al UE pentru contracararea acțiunilor de destabilizare la adresa Republicii Moldova și a ordinii sale constituționale, inițiativă pe care am lansat-o în luna februarie, sau contribuția noastră la decizia de stabilire a Misiunii civile de Parteneriat UE în Republica Moldova (EUPM Moldova), la conducerea căreia a fost ales recent un reprezentant al diplomației române, ilustrează acest angajament în sprijinul vecinilor noștri aflați pe calea europeană, contribuind la creșterea securității și rezilienței Republicii Moldova, ca şi a securității regionale”, a mai arătat Bogdan Aurescu.

Totodată, Bogdan Aurescu a anunțat lansarea activităţii la București a Centrului European în domeniul industrial, tehnologic și de cercetare în materie de securitate cibernetică (European Cybersecurity Competence Centre) – prima entitate europeană cu sediul pe teritoriul României.

Mai ales în contextul provocărilor actuale, crearea unui ecosistem european de expertiză în securitate cibernetică confirmă statutul României în Uniunea Europeană de actor pe deplin implicat în gestionarea provocărilor complexe în materie de securitate, atât la nivel național, cât și european. Deciziile diplomatice ale României, dar și importanța geopolitică, strategică a regiunii Mării Negre, ne-au confirmat rolul de promotor al stabilității în regiune, de stat care contribuie semnificativ la securitatea internă şi externă a Uniunii”, a mai transmis ministrul, arătând că „România este pe deplin angajată să contribuie activ pe mai departe la consolidarea acestei dimensiuni a proiectului european”, iar „în acest sens, o decizie pozitivă pentru aderarea României la Spațiul Schengen este o prioritate pentru care lucrăm în continuare la nivel european, nu doar în vederea maximizării contribuției noastre la securitatea UE, cât și pentru a aduce beneficii concrete cetățenilor români și celorlalți cetățeni europeni, precum și companiilor din România și întreaga Europă, în spiritul celor patru libertăți de mișcare care stau la baza proiectului european și al principiului solidarității europene, ce trebuie aplicat fără excepții”.

Totodată, ministrul de Externe a conchis că „Europa noastră trebuie să fie un continent al păcii și al democrației. Vom continua să susținem proiectul unei Europe libere în alegerile ei, o Europă puternică, eficientă și deschisă lumii, cât mai unită și activă în vecinătate și la nivel global”. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”