Antonescu respinge afirmațiile conform cărora ar exista o înțelegere „să rămână Ciolacu prim-ministru”. „O interpretare maliţioasă şi propagandistică”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu, declară că nu există o „înțelegere PSD-Antonescu” dar și faptul că, potrivit Constituției, președintele nu are posibilitatea de a schimba primul ministru.

Crin Antonescu/FOTO: Inquam photos

Într-o conferință de presă susținută vineri, 7 martie, la Craiova, Antonescu a precizat că președintele nu are posibilitatea de a schimba premierul, deci, dacă ar fi ales, ar găsi guvernul actual în continuare.

Am văzut că sunt candidaţi care anunţă ce prim-ministru o să pună ei, ce prim-ministru o să schimbe ei. Vă amintesc respectuos că e o Constituţie în vigoare a României care nu dă posibilitatea preşedintelui să spună ce guvern vrea, să schimbe primul ministru, să-l menţină şi aşa mai departe. Cine va deveni preşedinte, eu, în ipoteza dumneavoastră, ipoteză frumoasă, când mă duc acolo găsesc un guvern al României care este condus de premierul Ciolacu.

Şi ne vedem de treabă fiecare şi împreună, cum e normal, preşedinte cu Guvern, cu Parlament. Dacă la un moment dat - şi în orice caz, nu prin tot felul de intrigăreli de-ale mele, asta vă pot garanta - premierul vrea să demisioneze, dintr-un motiv sau altul, sau se face o moţiune de cenzură, sau au loc alegeri anticipate, mă rog, procedurile din Constituţie, sigur că o să aplicăm ce scrie în Constituţie. Dar nu văd cum poţi să vii să spui: dacă vin eu, îl schimb pe Marcel Ciolacu şi fac guvern Lasconi-Nicuşor”, a declarat Antonescu.

În plus, candidatul coaliției nu vede de ce actualul guvern nu ar continua.

Deci nu văd de ce nu ar continua. Până în acest moment, în afară de faptul că au trebuit luate urgent nişte măsuri, gen ordonanţa-trenuleţ, ceva mai puţin plăcute şi ceva mai puţin populare, nu mi se pare un motiv pentru care să intervin ca preşedinte acum şi să spun: dom-le, Guvernul a deraiat, Guvernul nu funcţionează normal. Nu văd acest motiv”, a adăugat candidatul coaliţiei.

Nu există o „înțelegere Ciolacu-Antonescu”

Nu în ultimul rând, Crin Antonescu a respins afirmațiile conform cărora ar exista o înțelegere între acesta și PSD sau între el și premierul Marcel Ciolacu.

Nu este adevărat, pe de altă parte, asta este o interpretare maliţioasă şi propagandistică, faptul că există o înţelegere PSD-Antonescu sau Ciolacu-Antonescu, că să rămână, nu ştiu, Ciolacu prim-ministru. Nu există o astfel de înţelegere. Asta e situaţia de fapt. Nu mi s-a pus o astfel de condiţie, nu am discutat despre aceste lucruri.

Tot ce aşteaptă PSD-ul de la mine, cred, conform celor discutate cu Marcel Ciolacu şi reprezentanţii săi, este să fiu un preşedinte corect, constituţional şi competent ca preşedinte. Nu voi fi preşedintele PSD-ului, nici al PNL-ului, nici al UDMR-ului, nici al acestei coaliţii. Am spus că respect egal şi formaţiunile din opoziţie, au, la fel, voturile românilor, dar ăsta este Guvernul”, a mai spus Crin Antonescu.

Antonescu își depune candidatura duminică

Crin Antonescu își depune duminică, 9 martie, candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai. Acesta candidează din partea Alianței Electorale „România Înainte”.

Candidatul va fi însoțit duminică de liderii celor trei partide care constituie Alianța Electorală „România Înainte” - Președintele PSD, Marcel Ciolacu, Președintele PNL, Cătălin Predoiu, și Președintele UDMR, Kelemen Hunor, precum și alături de Liderul Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian.

Astfel, acesta respinge speculațiile conform cărora ar putea fi înlocuit cu Ilie Bolojan, președintele interimar.

Nici Elena Lasconi și nici Nicușor Dan nu au nicio șansă în fața lui Călin Georgescu. Doar eu îl pot învinge. Nu m-am retras niciodată dintr-o bătălie. Eu plec ultimul. De data asta, victorios, la Cotroceni”, a transmis Crin Antonescu pe Facebook.  

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța