Antonescu: Ponta  trebuie să aleagă între Voiculescu şi Iohannis. Guvernul nu e moşia lui Ponta. Cine era Voiculescu să mă pună în fruntea Senatului?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL Crin Antonescu i-a transmis, în termeni duri, la B1TV, lui Victor Ponta că trebuie să aleagă între Dan Voiculescu şi Klaus Iohannis dacă mai doreşte să existe USL. Crin Antonescu a mai spus că Dan Voiculescu pune presiune pe premier să inventeze un post de vicepremier pentru Daniel Constantin şi le-a transmis social-democraţilor că nu se teme că va fi schimbat din funcţia de preşedinte al Senatului.

„Nu am fost contactat de domul Ponta, dar sunt oricând dispus să vorbesc cu dumnealui. Suntem în aşteaptarea zilei de luni, când ne vom întâlni să vedem la ce concluzie a ajuns fiecare.Sunt plecat din ţară într-o vizită cu agendă privată, dar, oricând domnul Ponta vrea să se întâlnească cu reprezentanţi ai PNL-ului, o poate face. Klaus Iohannis are mandat deplin să negocieze cu PSD. Domnul Ponta n-a manifestat intenţia de a avea o discuţie cu mine“, a spus Antonescu, la B1TV.

Liderul PNL a vorbit şi despre posibilitatea de a fi schimbat din funcţia de preşedinte al Senatului.

„Nu merge cu mine această ameninţare. Poate cred că ameninţatul se sperie şi zice "Au!". Ei poate cred că mă înscriu în Partidul Conservator. Nu am acest post din partea domnului Sârbu sau a domnului Voiculescu. Cine era domnul Voculescu să mă pună preşedinte al Senatului? Ca ameninţare nu merge. Este un soi de ameninţare pe care domnii Dragena şi Sârbu încearcă să o folosească.Dacă au o majoritate, însemană că punem capăt USL“, a spus Criun Antonescu.

„Guvernul nu e moşia PSD“

Liderul PNL a spus, răspicat, că Victor Ponta trebuie să aleagă între Klaus Iohannis şi „pretenţiile lui dan Voiculescu“.

"Un singur lucru trebuie să fie clar şi pentru Victor Ponta, şi pentru Ilie Sârbu, şi pentru Daniel Constantin, şi pentru toată lumea: PNL a făcut în anumite condiţii şi a cerut votul românilor pentru USL. Dacă cineva crede că PNL, cuminţel aşa, va accepta transformarea USL într-un fel de moşie a lui Victor Ponta sau într-un fel de USD mai mare, se înşală. Ponta trebuie să aleagă între Klaus Iohannis şi prretenţiile domnului Voiculescu asupra sa de a inventa funcţii de vicepremier cu PC“, a conchis Antonescu.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”