Antonescu: "Este nevoie de un congres extraordinar al PNL. Poate în februarie 2013"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL Crin Antonescu doreşte să propună un congres extraordinar al formaţiunii cât mai curând, chiar în februarie 2013, menţionând că sunt necesare "măsuri de organizare internă care să răspundă nevoilor unui partid mare".

"Doresc să propun un congres extraordinar al PNL cât mai curând. Luna ianuarie e dedicată dezbaterii bugetului. Poate în februarie", a spus Antonescu, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele PNL a adăugat că nu decide singur acest lucru.

"E nevoie de un astfel de congres, în opinia mea, opinie care poate fi împărtăşită sau nu de colegi, nu din cauză că unii păreau până mai ieri nerăbdători să îl aibă, pentru că aceia nu mai sunt atât de nerăbdători, ci pur şi simplu pentru că PNL a încheiat o etapă, pentru că PNL are de ajustat, de adus la zi, de clarificat nişte opţiuni strategice, tactice, chiar programatice, are de luat nişte măsuri de organizare internă care să răspundă nevoilor pe care le are un partid mare", a afirmat Antonescu.

El a arătat că PNL este un partid mare, care are în următorii patru ani obligaţia guvernării.

"E o problemă de management politic şi organizaţional. Un partid care are deja 150 de parlamentari sau 13 preşedinţi de Consilii judeţene, nouă sau zece primari de mari municipii în România, e un alt nivel pentru care, din punctul meu de vedere, trebuie un alt tip de organizare. E vorba, de asemenea, de un partid implicat major la guvernare. PNL nu e un partid secundar la guvernare, cum crede unul dintre colegii mei, pe blog. PNL este un partid paritar la guvernare, chiar dacă prim-ministrul, conform cu actul politic fondator al USL, este un social-democrat, PNL care deţine aproape jumătate dintre portofoliile ministeriale, împreună cu PC jumătate, are o răspundere egală", a spus Antonescu.

Întrebat dacă vor fi lărgite organele statutare ale PNL, Antonescu a spus că deja acestea sunt foarte largi prin mărirea numărului de parlamentari, preşedinţi de consilii judeţene şi miniştri.

"Este greu de lărgit ceva ce e foarte larg deja. Sigur, nu e imposibil, ai un Birou de vreo 37 de oameni, nu te împiedică nimeni să faci 87, nu acesta este însă sensul. Eu am spus întotdeauna, şi la congresele trecute şi când am propus această formulă statutară, că ideea de bună conducere a unui partid ca PNL este ca deciziile majore, deciziile strategice, deciziile de mare importanţă, cum ar fi alianţele politice, intrarea sau ieşirea de la guvernare, desemnarea miniştrilor, desemnarea candidaţilor şi aşa mai departe, trebuie luate de cât mai mulţi oameni rezonabil posibil şi asta s-a întâmplat.", a argumentat Antonescu.

"Deciziile de coordonare, operative, de zi cu zi, de management uzual trebuie luate de cât mai puţini. Asta însemnând, evident, doi-trei. Şi în sensul acesta putem vorbi de o suplimentare a mecanismelor de conducere, dar nu de o lărgire a celor existente", a mai spus liderul PNL.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO