Antonescu: Discuţia pe pactul de coabitare e un caraghioslâc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Antonescu FOTO Arhiva Adevărul

Liderul PNL, Crin Antonescu, este de părere că discuţia legată de pactul de coabitare dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta reprezintă un „caraghioslâc“ care ţine din treabă doi miniştri importanţi.

Întrebat dacă el crede într-o împăcare între Victor Ponta şi Traian Băsescu din perspectiva discuţiilor pe pactul de coabitare, Antonescu a răspuns: „Termenul ăsta de împăcare l-a folosit domnul Ponta şi cu privire la relaţiile dintre domnia sa şi mine. Aş fi jignit să se folosească acelaşi termen între ceilalţi doi domni, adică din două una, ori noi cu Victor Ponta, cum zice domnia sa, ne-am împăcat, dar cum ne împăcăm noi nu pot să se împace alţii, ori să fim serioşi ... Cred că nu am ajuns în situaţia în care să ne uităm o ţară întreagă la un caraghioslâc pe felul în care se constituie o comisie care cuprinde miniştri. (...) Păi nu vede toată lumea cum a mers pactul de coabitare? A mers o vreme bine, şi-au făcut fiecare nişte interese, după care s-a schimbat situaţia".

El a apreciat că ieşirea publică a şefului statului pe subiectul pactului de coabitare cu Victor Ponta a fost din „registrul comediei cu tuşe groase, ca să râdă şi omul simplu“. Liderul PNL a fost întrebat la ce s-a referit atunci când a susţinut că premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu şi-au "făcut nişte interese". 

„N-am spus că sunt interese ilegitime, sau legitime. Sunt nişte interese politice pe care, în mod evident, din punctul meu de vedere, repet, marele beneficiar al pactului a fost Traian Băsescu. Asta este evaluarea mea, domnul Ponta ar avea şi dânsul motive să creadă că i-a mers bine", a răspuns Antonescu, citat de Mediafax. 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că premierul a încălcat pactul de coabitare pe politică externă, justiţie şi stat de drept, adăugând că a decis declanşarea, marţi, a unor consultări tehnice, prevăzute în acord, în legătură cu aceste domenii.

Guvernul va fi reprezentat la discuţiile solicitate de preşedintele Traian Băsescu privind politica externă şi justiţia de către cei doi miniştri de resort, respectiv Titus Corlăţean şi Robert Cazanciuc, aceştia urmând să se întâlnească cu doi consilieri ai preşedintelui, a anunţat premierul Ponta.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul