Andrei Marga a demisionat din fruntea Institutului Cultural Român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Marga a demisionat din fruntea Institutului Cultural Român (ICR), după ce Comisiile reunite pentru Cultură şi Politică Externă din Senat au cerut, luni, revocarea lui din funcţie.

UPDATE Andrei Marga şi-a anunţat demisia printr-un comunicat transmis de Biroul de Presă al ICR.

"Am fost confruntat continuu cu cel puţin trei impedimente. Primul provine dintr-o legislaţie ce este atât de „originală” încât nu are seamăn în ţările europene. De pildă, nu doar consiliul de conducere, ci şi conducerea executivă este pluricoloră la ICR, ceea ce îngreunează decizia, iar trecerile prin comisiile senatului a revocărilor din funcţie nu se face nici în cazul, evident mai important, al ambasadorilor. Al doilea impediment provine din restricţiile bugetare impuse în 2012-20013. Al treilea provine din birocraţia sufocantă a aprobărilor. Spre exemplu, deschiderea ICR Nurnberg – Munchen, pentru care s-au primit acordul guvernului Bavariei în decembrie 2012 şi, în zece zile, aprobarea Ministerului de Externe german, nu are nici acum, după mai mult de şapte luni, răspunsul Ministerului român de Externe", se spune în scrisoarea de demisie a preşedintelui ICR.

"În contextul evocat şi cu considerentele amintite, demisionez din funcţia de preşedinte al ICR, cu solicitarea ca demisia să între în vigoare imediat", spune Andrei Marga.

UPDATE Andrei Marga a demisionat de la ICR, au confirmat surse politice. 

„În conformitate cu solicitarea făcută în Biroul Permanent (al Senatului, n.r) de lunea trecută, comisiile reunite de cultură şi politică externă au analizat situaţia documentelor prezentate de ICR, în conformitate cu legea, ne referim la raportul de activitate al ICR pe anul 2012 şi pe contul financiar pe 2012. (...) Am constatat că, pentru prima dată, o instituţie aflată în subordinea Senatului nu a respectat legea (...) În consecinţă, am supus votului comisiilor reunite aflate în cvorum propunerea ca, pentru a evita astfel de situaţii, conducerea operativă a Institutului Cultural Român, respectiv preşedintele ICR, Andrei Marga, şi cei doi vicepreşedinţi (Horia Gârbea şi Vladimir Simon, n.r.) să fie demişi. Această propunere a fost votată cu o largă majoritate, 11 voturi «pentru», 4 «împotriv㻓, a declarat preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat, Georgică Severin, citat de Mediafax.

De asemenea, preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat a declarat că "propunerea va fi înaintată Biroului Permanent şi acesta va decide dacă propunerea va fi înaintată Senatului".

Andrei Marga a fost numit la conducerea Institutului Cultural Român pe 11 septembrie 2012, prin vot în plenul Senatului.

Conducerea ICR s-a schimbat după ce, pe 2 august 2012, la câteva zile de la decizia Curţii Constituţionale de a declara drept constituţională Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27/ 2012, prin care Institutul Cultural Român (ICR) trecea din subordinea Preşedinţiei în cea a Senatului, preşedintele de atunci al Institutului, Horia-Roman Patapievici, şi foştii vicepreşedinţii Tania Radu şi Mircea Mihăieş şi-au anunţat demisia.

Guvernul a adoptat, pe 13 iunie 2012, Ordonanţa de Urgenţă (OUG 27/2012) prin care ICR trece de sub autoritatea preşedintelui în subordinea Senatului.


Institutul Cultural Român spune că artiştii-protestatari de la Salonul de Carte de la Paris erau „sub influenţa alcoolului”

Institutul Cultural Român (ICR) declară, într-un comunicat de presă, deschiderea de aseară a Salonului de Carte de la Paris, drept "un succes al culturii române", afirmând că artiştii- protestatari, care purtau măşti cu marii scriitorii absenţi, erau sub "influenţa alcoolului".

Institutul Cultural Român nu finanţează  proiectul pe DVD, „După dealuri“,  al lui Cristian Mungiu. Filmul a fost premiat la Cannes

Proiecte, precum filmul pe DVD "După dealuri" al Cristian Mungiu, Festivalurile de Film TIFF, Festivalul Internaţional de Film NexT şi Festivalul de Film Independent „Anonimul“, sunt doar câteva dintre exemplelele de iniţiative care nu au fost alese de conducerea Institutul Cultural Român (ICR )în cadrul concursului de proiecte culturale pe 2013.

Petiţie online pentru demiterea conducerii Institutului Cultural Român

Aproape 200 de persoane au semnat, în 24 de ore, petiţia online pentru demiterea conducerii Institutului Cultural Român (ICR). Iniţiatorii cererii susţin că  instituţia a fost decredibilizată de măsurile luate sub şefia lui Andrei Marga, fostul rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.

Corina Şuteu, fost director ICR New York: „ICR-ul nu a fost al lui Horia Roman Patapievici, nici nu este al lui Andrei Marga“

Corina Şuteu spune că cel mai periculos lucru în privinţa scandalurilor repetate legate de  Institutul Cultural Român este decredibilizarea instituţiei.

Andrei Marga a inaugurat ICR Iaşi. Finanţarea e lăsată la mila publică

Preşedintele Institutului Cultural Român, Andrei Marga, a oficiat ieri, la Iaşi, într-o atmosferă festivistă, înfiinţarea filialei din Moldova a instituţiei. Marga apelează la banii oamenilor de afaceri locali pentru finanţarea filialei, întrucât nu există nici o altă sursă de finanţare.

Haos, nepotism şi cacealma la Institutul Cultural Român

La o zi după scandalul creat în jurul concursului organizat de Andrei Marga, preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), instituţia revine cu perdele de fum pe post de precizări, care adâncesc şi mai mult ceaţa din jurul controversatelor decizii organizatorice.
 

Andrei Marga îşi impune clientela în funcţii-cheie la ICR

Şeful Institutului Cultural Român (ICR) a desemnat ca referenţi, fără să respecte toate etapele concursului, foşti universitari de la „Babeş-Bolyai“ de la Cluj, pe care i-a condus în perioada sa de rectorat.

Institutul Cultural Român inaugurează institute, deşi nu le-a găsit sedii

În ianuarie - februarie 2013, conducerea Institutului Cultural Român a promis că va inaugura mai multe filiale în provinciile istorice, dar, deocamdată, realitatea din teritoriu contrazice planurile şi promisiunile făcute.

Cum s-au sărit etapele la concursul pentru şefia unor institute culturale din străinătate

Etapa a doua, cea a interviurilor din cadrul concursului organizat de Institutul Cultural Român (ICR), trebuia să fie programată între 14-17 decembrie 2012. Ulterior, această perioadă a fost mutată pentru 7-14 ianuarie 2013. Numirile însă au fost făcute înainte de termen, cu zece zile, pe 4 ianuarie.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate