Analiză IRES. Profilul alegătorului care a votat PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

IRES a realizat pentru Digi24 un profil al alegătorilor care au participat la scrutinul parlamentar din 11 decembrie, în urma strângerii datelor reieşind faptul că social-democraţii au reuşit, de această dată, să mobilizeze şi electoratul urban şi cel cu studii,

„Rezultatul alegerilor de duminică a fost o surpriză pentru sociologi. În primul rând, pentru că opţiunile electorale au contrazis aproape toate stereotipurile în privinţa votanţilor Partidului Social Democrat. La precedentele alegeri, PSD obţinuse în special votul alegătorilor din mediul rural şi pe al celor care au, cel mult, studii medii. Lucrurile s-au schimbat, însă, la scrutinul de duminică - jumătate din votanţii de la oraş au pus ştampila pe listele social-democraţilor“, arată Digi24

„Anumite tendinţe se păstrează, dar de data asta vedem că alegătorii PSD sunt la fel de bine prezenţi şi în urban. (...) Alegătorii PSD, într-o proporţie de 23,24 la sută, sunt cu studii superioare.  Alegătorii PSD vin şi din rândul tinerilor”, a arătat sociologul Dan Jurcan, pentru televiziunea menţionată.

PSD şi PNL sunt la egalitate pe eşantionul de vârstă 25-34 de ani. Lucrurile sunt foarte echilibrate şi când vine vorba de electoratul cu studii superioare - procentele obţinute de social-democraţi, liberali şi USR sunt foarte apropiate.

„Ciudat, din punctul nostru de vedere – eram obişnuiţi să vedem un profil diferit al alegătorului PNL faţă de PSD. Acum vedem foarte clar că există într-o măsură destul de mare o oarecare suprapunere pe aproape toate dimensiunile”, a declarat Dan Jurcan la Digi24.

Pensionarii, şomerii şi persoanele casnice au votat, într-o majoritate covârşitoare, cu PSD. Totuşi, partidul condus de Liviu Dragnea e pe primul loc în privinţa votului românilor care au un loc de muncă. Diferenţa faţă de PNL e de zece procente şi dublu faţă de USR.

„Mai vedem ceva din această analiză. Ne-am tot întrebat să vedem unde s-au dus cele 10 procente ale PNL, pentru că PNL avea la locale 30 la sută pe votul politic, acum are 21 la sută. Şi am văzut că cei care au votat PNL la alegerile locale, din cele 10 procente s-au dus aproximativ trei procente către PSD. S-au regăsit în acel discurs care se adresează mediului de afaceri şi nu numai”, a mai explicat Dan Jurcan pentru Digi24.

I. VOT DUPĂ VÂRSTĂ

    

II. OCUPAŢIE

IV. STUDII

Studiul IRES a fost realizat la comanda Digi24, pe un eşantion 18.284 de alegători, în 300 de secţii de votare.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat