Aleşii PNL, PSD, USR şi AUR părăsesc Grupul de prietenie cu Federaţia Rusă din Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plenul Camerei Deputaţilor FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Aleşii din PNL, PSD, USR şi AUR din Grupul de prietenie cu Federaţia Rusă din legislativ au anunţat că părăsesc această structură, în contextul războiului din Ucraina. Parlamentatii din aceste formaţiuni susţin că omologii lor din Rusia au ajuns să gireze acţiunile agresive care au loc la comanda lui Vladimir Putin.

Primul anunţ a venit din partea parlamentarilor USR, printr-un comunicat de presă. Aceştia au precizat că se retrag din Grupul parlamentar de prietenie cu Federaţia Rusă, în urma invaziei Ucrainei. Potrivit sursei citate, senatorii Cristi Berea, Dan Ivan şi deputatul Victor Ilie nu vor mai face parte din grup. Formaţiunea a susţinut că razboiul neprovocat, cât şi crimele împotriva civililor sunt elemente care trebuie să conducă la izolarea Rusiei pe plan mondial. 

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat pentru „Adevărul” că şi parlamentarii liberali vor ieşi din grup. „În condiţiile, de azi, cu Rusia care a pornit un război în Europa fără motiv, este imposibil să ne imaginăm că mai putem avea un dialog diplomatic la nivel parlamentar cu cei din Parlamentul rus”, a transmis purtătorul de cuvânt al PNL. 

„Parlamentarii ruşi au devenit susţinători ai unei cauze distructive”

Liberalul a explicat faptul că „alături de Putin, prin girarea şi susţinerea acţiunilor agresive şi militare împotriva Rusiei, parlamentarii ruşi au devenit susţinători ai unei cauze distructive, contrare dialogului internaţional şi ideii de diplomaţie. A fost vorba chiar de un sprijin activ, de gesturi politice explicite pentru soluţia militară şi nediplomatică”. 

Ionuţ Stroe susţine că ideea de „grup de prietenie” presupune în sine un nivel minim de onestitate, un deziderat comun pentru a rezolva problemele paşnic, pentru a avea relaţii corecte la nivelul statelor, de a recunoaşte suveranitatea şi ordinea de drept internaţională. Toate acestea au dispărut în aer când Parlamentul rus a decis să susţină o invazie a unui stat vecin şi suveran, a mai punctat purtătorul de cuvânt al PNL.

„Există un singur mod de a reveni la o normalitate, iar aceasta înseamnă retragerea militară completă şi recunoaşterea Ucrainei ca stat care îşi decide singur soarta. În concluzie, parlamentarii liberali vor ieşi din Grupul parlamentar de prietenie cu Federaţia Rusă”, a conchis liberalul. 

Comisia, fără preşedinte şi vicepreşedinte 

Vicepreşedinte Comisiei de prietenie cu Federaţia Rusă din Parlament, deputatul AUR Boris Volosatîi, a anunţat că demisionează de la conducerea comisiei. „Vă informăm că domnul profesor Boris Volosatîi, deputat AUR, şi-a înaintat azi demisia din funcţia de vicepreşedinte şi din calitatea de membru al grupului de prietenie cu Federaţia Rusă din Parlamentul României. Gestul domnului deputat a fost făcut în semn de protest faţă de agresiunea exercitată de Rusia asupra Ucrainei, unde 500.000 de români trăiesc acum oroarea războiului”, a transmis AUR. 

Totodată, „Grupurile parlamentare ale Alianţei pentru Unirea Românilor, din Camera Deputaţilor şi Senat au informat Grupul Român al Uniunii Interparlamentare că nu va face deocamdată o altă nominalizare în grupul de prietenie, pe locul atribuit AUR. Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor consideră că definiţia prieteniei dintre Parlamentul României, instituţie fundamentală a statului român, şi administraţia criminală de la Kremlin este incompatibilă cu princpiile de drept ale tratatelor internaţionale la care România este parte şi ar trebui suspendată din glosarul relaţiilor bilaterale”.

Contactat de „Adevărul”, purtătorul de cuvânt al PSD a transmis că a semnat scrisoarea de retragere a parlamentarilor din comisia de prietenie cu Federaţia Rusă, alături de AUR. „Am semnat scrisoarea prin care solicităm retragerea parlamentarilor PSD din grupul de prietenie”, a transmis purtătorul de cuvânt al PSD.  De altfel, preşedintele comisiei este un reprezentant al PSD.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux