Alegeri 2024. Jocuri de culise în PNL pentru locurile la europarlamentare

0
Publicat:

Liberalii deja se gândesc la europarlamentare, fiind primele alegeri din 2024. Așa că au început jocurile de culise, cu negocieri pentru un loc eligibil, dar și trimiterea de mesaje privind persoanele sprijinite de oamenii puternici din stat.

Liberalii se pregătesc din timp pentru europarlamentare. Fac și desfac liste FOTO Inquam Photos

Deși mai este aproape un an până la europarlamentare (alegerile urmează să fie stabilite ori în ultima săptămână din mai 2024, ori la început de iunie, potrivit informațiilor „Adevărul”), în PNL membrii au început negocierea unui loc pe lista pentru europarlamentare.

Pentru liberali, în primul rând există o problema mare, cea a scorului pe care îl întrevăd. Dacă în 2019 liberalii au luat 27% și au primit 10 mandate, acum estimările lor, inclusiv în scenariile optimiste, nu mai reușesc să atingă ținta de 10 mandate. Surse din conducerea PNL susțin pentru „Adevărul” că la cum arată situația din partid, în cel mai optimist scenariu pot prinde 7 mandate. În schimb, în varianta pesimistă, numărul mandatelor ar fi de 5. Practic s-ar ajunge la o situație similară cu cea din 2014, când PNL-ul condus de Crin Antonescu a avut rezultate slabe la alegeri, ceea ce au dus și la demisia acestuia.

Cine are șanse scăzute la un nou mandat

Potrivit informațiile vehiculate la nivelul partidului, cu siguranță nu mai prind un loc Vlad Nistor (liberal vechi, dar prea apropiat de Orban pentru o vreme), Marian Jean Marinescu (deja are numeroase mandate și chiar dacă e unul dintre cei mai influenți și apreciați euroaleși români nu mai are susținere solidă în interior) și Mircea Hava, fost primar timp de două decenii al municipiului Alba Iulia, prea puțin vizibil la Bruxelles.  

În schimb, sunt și câteva nume care sunt văzute ca „aproape sigure” că ar prinde lista, cu un an înainte de alegeri, însă situația se poate schimba. Primul pe listă e eurodeputatul Siegfried Mureșan, cel mai influent eurodeputat, care are o relație foarte bună și în interiorul PPE-ului european. De asemenea, pe lista celor care ar prinde loc este și Rareș Bogdan, chiar dacă uneori i-a mai supărat pe cei din conducere, prin declarațiile sale. „Rămâne o locomotivă, indiferent că le place sau nu unora și l-ar vrea mai rezervat”, susțin surse din conducerea PNL. Tot pe lista celor care nu prea au emoții este și Daniel Buda, președinte al PNL Cluj, una din organizațiile puternice. Buda rămâne o nucă tare în interior PNL, fiind cunoscut și la Bruxelles, pentru că e un euroales veteran, dar și în partid.

Un candidat și pe filieră prezidențială

În interiorul PNL nu a fost bine receptat un mesaj care ar fi venit de la Cotroceni, prin emisarii șefului statului din partid. Mai precis, faptul că și Cotroceniul ar vrea să aibă un cuvânt de spus cel puțin privind un nume. Iar persoana înaintată pe filieră prezidențială este Luminița Odobescu, consilier prezidențial pentru afaceri europene. Încercarea de a pune pe cineva care nu are legături cu partidul, fiind un tehnocrat, nu e deloc pe placul multor lideri PNL, care ajung să tragă în campanii pentru persoane care imediat după alegere pot ignora total formațiunea care i-a trimis la Bruxelles.

Recent, președintele PNL Iași, Alexandru Muraru, a venit și cu o propunere privind procedura de desemnare a celor care vor fi pe listele pentru europarlamentare. Adică să aibă loc desemnări pe regiuni, în condițiile în care Moldova nu are niciun reprezentant la Bruxelles din partea PNL.

„Prima bătălie este cea a europarlamentarelor. Noi am câştigat o singură dată aceste alegeri, în 2019, cu 27 la sută, când am luat zece mandate de europarlamentar. Dar vă spun, din păcate, un lucru - PNL nu are niciun europarlamentar din Moldova. Prin urmare, dragi colegi, stimată conducere centrală, alegerea europarlamentarilor în 2024 dintre membrii PNL va trebui făcută pe regiuni. Moldova va trebui să dea un europarlamentar, iar Iaşiul are cea mai importantă organizaţie din Moldova”, a transmis Alexandru Muraru, la o întrevedere de partid la care au fost și Ciucă și Bode.

Mai multe pentru tine:
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie