ALDE vrea ca Dacian Cioloş să vină să dea explicaţii în Parlament pentru numirea unor prefecţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copreşedintele ALDE, Daniel Constantin, a anunţat, luni, că formaţiunea sa a solicitat Biroului permanent al Camerei Deputaţilor chemarea în Parlament a premierului Dacian Cioloş pentru a da explicaţii cu privire la criteriile care au stat la baza numirii noilor prefecţi.

„Schimbările au fost anunţate de premier în urmă cu mai mult timp şi care au anumite criterii pe care le-a avut la bază premierul şi nu vreau să le comentez. Însă, vreau să fim cu toţii foarte atenţi la criteriile care au stat la baza numirii noilor prefecţi. Eu am văzut în nenumărate rânduri abordările pe care le-a avut premierul Cioloş, dar mai ales purtătorul de cuvânt al Guvernului, care ne-au informat la unison că vor avea la bază criterii care ţin de neimplicarea politică, de lipsa unei apartenenţe la un partid politic, lucruri care ne dau şi nouă partidelor care vom concura în alegerile locale şi parlamentare garanţia faptului că nu vor fi avantajate anumite partide în cadrul acestor cicluri electorale. Din păcate, am văzut că majoritatea celor care au fost numiţi săptămâna trecută fie sunt membri suspendaţi ai PDL, PNL, fie sunt oameni care au făcut parte din partide. Chiar şi candidaţi, chiar doamna Gorghiu a spus de mai multe ori că anumiţi oameni care, iată, au devenit prefecţi, deci înalţi funcţionari publici, ar putea fi candidaţi foarte buni pentru PNL în diverse locuri şi a dat exemplul de la Bârlad", a declarat Daniel Constantin, citat de Agerpres  într-o conferinţă de presă la sediul ALDE.

Liderul ALDE nu e de acord cu felul în care a acţionat Guvernul Cioloş, dat fiind că noile persoane numite ar avea legături cu un anumit partid politic. 

„În realitate, cred că în Parlament avem o misiune foarte simplă. Să dăm la o parte demagogia care s-a aşezat în jurul acestui guvern că ar fi un guvern de tehnocraţi. De fapt, este un guvern care este numit politic, acţionează politic şi care numeşte în fiecare zi oameni care fac parte din partidul politic PDL sau PNL. În egală măsură, cred că această discuţie din Parlament ar putea fi un punct de plecare în ceea ce înseamnă schimbarea legilor, şi anume schimbarea statutului prefecţilor. Este o legislaţie pe care o avem, dacă nu mă înşel, din 2006, prin care am dus această instituţie a prefecţilor în zona înalţilor funcţionari publici. Dacă ar fi fost un Guvern politic astăzi, nu aş fi avut nimic împotrivă să discutăm să avem numiri politice la instituţia prefectului, să schimbăm legislaţia, evident ca să permită acest lucru. Atât timp cât avem un guvern de tehnocraţi, chiar şi cu legislaţie schimbată cred că e un lucru anormal ce s-a întâmplat săptămâna trecută şi, din păcate, auzim că se va întâmpla şi în această săptămână“, a mai declarat Constantin.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie