Adriana Săftoiu, noul purtător de cuvânt al PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adriana Săftoiu. FOTO Eduard Enea

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, luni, că Adriana Săftoiu, numită prim-vicepreşedinte coordonator al PNL Bucureşti, va prelua şi funcţia de purtător de cuvânt al partidului la nivel central, deţinută până în prezent de către deputatul Ionuţ Stroe.

Vasile Blaga a precizat că în şedinţa conducerii partidului, prin votul Biroului Politic, s-a decis ca funcţia de purtător de cuvânt al PNL să fie preluată de Adriana Săftoiu, iar Ionuţ Stroe, care a deţinut această funcţie până în prezent, va colabora cu aceasta. Blaga a mai anunţat că, din cele zece organizaţii rămase fără conducere unică, în BPN au fost numite nouă preşedinţi unici de filială şi mai rămâne o singură organizaţie, cea de Mureş, unde se aşteaptă ca cei doi copreşedinţi să fie în ţară, pentru a se lua decizia finală, potrivit News.ro 

Filiala Bihor va fi condusă de Ilie Bolojan, cea de Bistriţa, de Robert Sigartău. La Botoşani, conducerea unică a PNL este preluată de Cătălin Flutur, iar la Braşov, de Adrian Veştea. La Iaşi, lider de filială va fi Marius Bodea, iar la Maramureş, Mircea Dolha. Filiala Satu Mare va fi condusă de Ionuţ Rus, iar cea de Timiş, de Nicolae Robu.

Blaga a mai spus că filiala Bucureşti va fi condusă de către europarlamentarul Cristian Buşoi,.Copreşedintele PNL a mai anunţat că în ultima săptămână din luna august, la nivel filialelor de sectoare, se vor organiza conferinţe pentru alegeri, unde vor participa toţi membrii de partid care îndeplinesc condiţiile statutare. 

Întrebat ce atribuţii va avea Adriana Săftoiu, în calitate de prim-vicepreşedinte coordonator al PNL Bucureşti, Vasile Blaga a menţionat că prima grijă a întregii echipe de la Capitală va fi „reorganizarea”. „De aici, întâlniri în sectoare, grafice de organizare a alegerilor în sectoare şi la sfârşitul lunii august, să ajugem la conduceri alese”, a conchis Blaga.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”