Adrian Severin, propunerea lui Marian Vanghelie pentru Capitală: Nu mă gândesc că voi câştiga, pentru că oricum nu voi termina mandatul în viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Severin FOTO Arhiva Adevărul

Fostul eurodeputat Adrian Severin, condamnat la trei ani şi trei luni cu executare în primă instanţă pentru corupţie, reflectează la propunerea lui Marian Vanghelie de a candida la Primăria Capitalei. Severin crede că diferenţele privind studiile absolvite nu au importanţă pentru că, dincolo de şcoală, contează omenia. Severin spune - şocant- că alegerile pentru Bucureşti vor însemna câtecul său de lebădă în politică. La propriu.

Marian Vanghelie i-a propus fostului eurodeputat Adrian Severin, condamnat la trei ani şi trei luni cu executare în primă instanţă pentru luare de mită şi trafic de influenţă, să fie candidatul Partidului Dreptăţii Sociale (PDS) la Primăria Capitalei, potrivit unor surse apropiate de fostul edil bucureştean. Marian Vanghelie intenţionează să anunţe, vineri, candidatura sa pentru al cincilea mandat de primar al Sectorului 5 şi pe cea a lui Adrian Severin la Primăria Capitalei. „Adevărul“ a vorbit cu Adrian Severin pentru a afla care sunt planurile sale.

Surse din anturajul lui Marian Vanghelie spun că v-a propus să candidaţi la Primăria Capitalei.

Sunt personalităţi din viaţa politică românească care mi-au făcut această sugestie. Ar fi nepoliticos din partea mea să le dau numele.

Deci printre aceste personalităţi se numără şi Marian Vanghelie.

Dacă ştiţi, numai aveţi nevoie de niciun răspuns din partea mea. Ce ştiţi, ştiţi. Ce pot să vă spun, şi asta nu ştiţi, este că eu reflectez la această propunere, şi când o să am un răspun, îl voi face public, dacă răspunsul este pozitiv. Dacă răspunsul este negativ, nu-l voi face public. Îl voi comunica doar celor care mi-au făcut propunerea. Mi se pare că nu are rost şi nu este elegant să fac public un răspuns negativ la o propunere care nu a fost făcută în mod public. Dacă răspunsul este pozitiv, sunt o persoană care nu are de gând să dea declaraţii corecte din punct de vedere politic.Nu cer votul nimănui. Eu fac o ofertă. Cine vrea să voteze, bine. Cine nu, nu. Asta numai în măsura în care voi ajunge la decizia că este o măsură bună aceea de candida. Deocamdată nu am ajuns la o asemenea concluzie.

Este puţin ciudată această asociere a dvs. cu Marian Vanghelie.

Dar am vorbit noi de o asociere deocamdată?

Ştim că sunt mari şanse să acceptaţi propunerea lui.

Când o voi accepta, vom discuta atunci. Am 62 de ani. La vârsta mea nu mai iau în considerare ipoteze.Nu mai răspund la întrebări cu dacă.

Indiferent de decizia la care veţi reflecta, nu consideraţi că este o diferenţă mare între dvs şi Marian Vanghelie?

Aşa puteaţi să mă comparaţi pe mine cu Napoleon. Nu vi se pare că suntem oameni cu toţii? Suntem oameni cu toţii şi trebuie să ne respectăm între noi. România este formată şi din oameni care sunt academicieni, din oameni cu mai puţine clase, dar cu bun-simţ, din oameni cu multă şcoală care au au caractere infecte şi din oameni cu mai puţină şcoală care au caractere frumoase. Este o chestiune de principiu. Nu mă compar eu acum cu un domn sau altul. Eu vorbesc cu absolut toată lumea, sprijin pe toţi cei care au nevoie de sprijinul meu. Suntem oameni şi trebuie să intrăm într-o normalitate, adică să ne privim ca oameni. Nu că unul este bogat sau altul e sărac, că unul are şcoală sau unul nu are şcoală.

Nu vă încurca planurile condamnarea pe care o aveţi în primă instanţă?

Nu, pentru că nu este vorba despre mine, ci despre ce se întâmplă cu ţara asta.

Dacă veţi ajunge primar şi veţi fi condamnat definitiv cu executare?

Nu mă gândesc la asta, nu mă gândesc că voi câştiga, pentru că oricum nu voi termina mandatul în viaţa.

Cum adică?

Cercetaţi şi veţi afla. Pot să vă spun doar că nu mă va prinde în viaţă următorul mandat. Eu nu candidez pentru că mă gândesc la un succes. Candidez pentru a avea o dezbatere. Mulţumesc!

Mai multe pentru tine:
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie