Adrian Năstase, despre întâlnirea lui Băsescu cu Antonescu: „A pus presiune pe premier“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier Adrian Năstase consideră că întâlnirea dintre preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi şeful statului, Traian Băsescu, pe tema numirii noului ministru al Transporturilor nu trebuia să aibă loc, precizând că Traian Băsescu l-a invitat la discuţii pe liderul PNL pentru a pune „presiune“ pe premierul Victor Ponta.


„De ce l-a invitat fostul preşedinte, Băsescu, pe Crin Antonescu, la Cotroceni? Simplu, pentru a pune presiune pe premier şi a-i arăta că el poate deschide şi alte canale de comunicare cu USL“, opinează fostul premier pe blogul său personal.

Năstase susţine că această procedură nu intră în atribuţiile preşedintelui Senatului, Crin Antonescu. Fostul premier scoate în evidenţă că cel care face propunerea de numire a unui ministru este premierul, arătând că „restul este bucătărie internă a USL“.

„De ce s-a întâlnit Antonescu cu Băsescu. Răspunsul e simplu: nu ştiu. Dar trebuia să se întâlnească cu el? Dacă era vorba de socializare, da, dacă era vorba de numirea noului ministru de la Transporturi, evident că nu. Preşedintele Senatului nu are niciun rol în această procedură iar Traian Băsescu nu are a discuta cu preşedinţii de partid despre procedura remanierii“, mai scrie Năstase.

Preşedintele Traian Băsescu şi liderul liberalilor, Crin Antonescu, s-au întâlnit sâmbătă la Palatul Cotroceni pentru a discuta despre nominalizarea lui Ovidiu Silaghi la conducerea Ministerului Transporturilor.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă că preşedintele Traian Băsescu i-a spus că îl lasă pe premierul Victor Ponta interimar 45 de zile la Ministerul Transporturilor, pentru a finaliza privatizarea CFR Marfă.

Crin Antonescu a mai precizat că propunerea PNL la conducerea Ministerului Transporturilor rămâne Ovidiu Silaghi, punctând că preşedintele Traian Băsescu nu a pus condiţii, la întâlnirea pe care au avut-o, privind numirea acestuia.

Materiale pe aceeaşi temă:

Ponta a semnat pentru Silaghi la Ministerul Transporturilor

Preşedintele Băsescu iubeşte „pisicii“

Elena Udrea, despre întâlnirea Băsescu - Antonescu: „Preşedintele rămâne principalul opozant al Guvernului USL“

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani