A doua oară va fi cu noroc? Ce scrie presa ucraineană despre alegerile prezidențiale reluate din România?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Româniia au revenit duminică, 4 mai, la urne, într-un exercițiu democratic tensionat, cu miză regională, după anularea precedentului tur electoral de către Curtea Constituțională. Votul se desfășoară într-un climat de neîncredere și contestare, iar confruntarea dintre candidații pro-europeni și cei de extremă dreapta riscă să redefinească poziționarea țării într-un moment-cheie pentru securitatea flancului estic al NATO, scrie Kyiv Post.

Românii votează masiv/FOTO:Facebook

Alegeri anulate, candidați controversați

Decizia fără precedent a Curții Constituționale din ianuarie, prin care a fost invalidat turul întâi al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, a avut la bază indicii clare privind o amplă interferență străină, cu origine rusă – de la promovarea agresivă a unor mesaje electorale pe rețelele sociale, până la atacuri cibernetice îndreptate împotriva infrastructurii digitale a statului. Candidatul cel mai bine plasat la acel moment, Călin Georgescu, a fost exclus ulterior din cursă de Biroul Electoral Central, pe motivul promovării unor viziuni extremiste și antidemocratice.

Măsura a divizat societatea românească și a alimentat discursurile conspiraționiste, mai ales în zona electoratului naționalist. Excluderea lui Georgescu a fost contestată inclusiv de oficiali internaționali, precum vicepreședintele american JD Vance, care a sugerat că democrația României nu ar trebui să fie fragilă în fața unor campanii digitale externe.

Candidați principali și poziționări strategice

În contextul creat, alegerile din 4 mai capătă o semnificație dublă: pe de o parte, ele sunt un test al rezilienței instituționale în fața dezinformării, iar pe de altă parte, o bătălie pentru direcția externă a țării.

George Simion, liderul AUR, este favorit în sondaje, cu aproximativ 30% din intențiile de vot. Retorica sa suveranistă și discursul anti-sistem au câștigat teren, în ciuda unor acuzații grave privind legături cu serviciile secrete ruse și interdicțiile impuse de Ucraina și Moldova. Simion a evitat dezbaterile electorale și și-a centrat campania pe mesaje directe către electoratul său fidel, mizând pe o mobilizare masivă în mediul online. Deși se declară critic al regimului de la Kremlin, el a contestat sprijinul militar acordat Ucrainei, o poziție interpretată de unii analiști drept o formă mascată de alinare la interesele Rusiei.

Crin Antonescu, fost președinte interimar și figură marcantă a politicii din deceniul trecut, revine cu sprijinul coaliției de guvernare. El promovează o poziție moderată, pro-europeană, dar conservatoare în chestiuni sociale. Antonescu a respins ideea implicării militare directe în Ucraina, pledând însă pentru continuarea sprijinului politic și logistic oferit Kievului.

Nicușor Dan, primarul independent al Capitalei, se află pe locul trei în sondaje. Cu o platformă axată pe anticorupție, Dan este susținut de o parte a electoratului urban, pro-european, și a exprimat în mod constant sprijin pentru Ucraina și creșterea bugetului apărării. Cu toate acestea, el a fost criticat pentru relațiile cu un om de afaceri controversat, asociat unor cercuri proruse.

O campanie fără dezbateri, cu un electorat indecis

Campania electorală s-a remarcat printr-o absență notabilă a dezbaterilor televizate. Simion a refuzat complet participarea, în timp ce Antonescu și Dan au avut apariții sporadice. Aproape 40% dintre alegători se declarau, potrivit sondajelor, nehotărâți cu doar câteva zile înainte de scrutin.

Conform ANCOM, în perioada premergătoare alegerilor a fost descoperită o rețea de site-uri false, care imitau instituții ale statului și media națională. Acestea ar fi fost folosite pentru a disemina mesaje manipulatorii, într-un scenariu similar cu tacticile cunoscute de dezinformare rusească, scrie Kyiv Independent.

Geopolitica, miza ascunsă a votului

Poziția României în cadrul NATO și al Uniunii Europene este pusă în joc în aceste alegeri, în contextul în care țara este implicată activ în sprijinul Ucrainei, găzduiește infrastructură militară strategică și se confruntă cu provocări de securitate în regiunea Mării Negre.

Indiferent cine va intra în turul al doilea, prevăzut pentru 18 mai, viitorul președinte al României va trebui să gestioneze nu doar tensiuni interne și polarizare politică, ci și presiuni externe semnificative, într-un climat regional fragil și impredictibil, subliniază Zerkalo Nedeli.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima