34 de primari PDL susţin în alegeri candidaţi USL. „În România nu se face politică, e doar interesul momentan“, motivează un edil „dezertor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidaţii pentru alegerile parlamentare se bazează, într-o campania electorală, în special, pe sprijinul primarilor din acelaşi partid. Însă nu la fel au stat lucruile şi înaintea scrutinului care va avea loc duminică.

De obicei, primarii, mult mai influenţi în rândul comunităţilor locale, se prezintă braţ la braţ alături de cei care râvnesc la un fotoliu parlamentar şi le promit oamenilor că vor trăi mai bine în viitorii patru ani, dacă vor pune ştamplila pe numele candidatului „garantat“. Însă în judeţul Mehedinţi, cei mai mulţi primari au întors armele.

30 de edili PDL vor susţine candidaţii USL la alegerile parlamentare. Dezvăluirea a fost făcută de preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Adrian Duicu. În momentul anunţului, liderul PSD a fost însoţit chiar de unii primari „dezertori“. Unul dintre aceştia este edilul comunei Şişeşti, Marian Răducanu, care, contactat de ziarul „Adevărul“, nu a ezitat să-şi menţină poziţia.

„Domnul Stănişoară ne-a zis că nu mai este nevoie de serviciile noastre“

„La mine, personal, a fost o problemă legată de trei proiecte de finaţare, pe care colegii mei de partid au binevoit să mi le doboare.Unul a fost oprit la judeţ, altul l-a blocat domna Udrea la Ministerul Dezvoltării, iar unul s-a oprit la Craiova. Băieţii de la Minister, care au venit să facă verificări, mi-au zis că cineva de la judeţ se opune”, s-a plâns primarul, făcând trimitere direct la fostul şef al CJ Mehedinţi, Sorin Frunzăverde.

Primarul din Şişeşti, Marian Răducanu, a explicat şi momentul rupturii de liderul PDL Mihai Stănişoară. „Domnul Stănişoară mi-a reproşat că a câştigat doar 720 de voturi în comuna mea, la alegerile locale. Însă contracandidatul său a obţinut mai puţin, 590. Cu toate astea, Domnul Stănişoara ne-a zis că nu mai are nevoie de serviciile noastre”, ne-a spus primarul, folosind, abil, pluralul.

Cu toate acestea, Marian Răducanu este încă membru PDL şi, spune el, nu-i trece prin gând să facă pasul spre alt partid, după alegerile parlamentare. “Nu mă înscriu niciunde. În România nu se face politică, e doar intereseul momentan”, a fost concluzia, amară, a edilului.

„Nu le spunem noi românilor cum să voteze“

Un alt primar PDL din grupul de la Mehedinţi care a făcut campanie pentru rivali este Georgică Pătraşcu, edilul comunei Ponoarele. Însă acesta era prins pe ultima sută de metri a campaniei şi nu a a avut tip să ne explice alegerea. Singurul disponibil a fost viceprimarul, Gheorghescu Vasile, care a ezitat să ne spună dacă fost lângă USL în campanie.

“De unde ştiţi că noi îi susţinem pe cel de la USL?”, ne-a întrebat, direct, viceprimarul. După ce i-am explicat că totul a fost anunţat într-o conferinţă de presă, a trecut la filosofie politică: “Avem de 23 de ani democraţie. Românii s-au învăţat să voteze singuri, nu trebuie să le mai spunem noi”.

Vatra Dornei: Pardău, nu Milici

După ce primarul Sucevei, Ion Lungu (PDL), a anunţat că-l va susţine în alegeri pe candidatul PNL Alexandru Băişanu, omul pe care l-a învins la alegerile locale, exemplul său a fost urmat să de către primarul PDL al municipiului Vatra Dornei, Ilie Boanchiş. “Ţin la oamenii care, la rândul lor, ţin şi ei la Dorna. Vreau să fac ceva pentru acest oraş, nu mă interesează aşa tare politica”, a explicat alegerea, primarul din Vatra Dornei. În colegiul din Vatra Dornei candidează, din partea ARD, mai puţin cunoscutul profesor Ovidiu Milici, iar din partea USL, mult mai titratul Dumitru Pardău, fost deputat PDL.

Familia Ridzi: în pat cu duşmanul

Un caz aparte este şi la Petroşani. Primarul PDL, Tiberiu Iacob Ridzi, nu susţine nici el candidatul partidului din care face parte – Alexandru Lăutaru, ci pe candidatul PPDD, nimeni altul decât soţia sa, Monica Iacob Ridzi, fostul ministru al Sportului.

La Hunedoara, primarul Viorel Arion susţine şi el tabăra social-liberală. Acesta şi-a declarat, fără echivoc, susţinerea pentru candidaţii USL. „De prea multe ori acest oraş s-a aflat în opoziţie cu cei care au condus judeţul. Vă promit că împreună cu cei care vor cârmui acest judeţ şi cu cei care ne vor reprezenta în Parlamentul României voi face o echipă, astfel încât Hunedoara să redevină ce a fost odată. Vreau ca Hunedoara să renască, să redevină ce a fost şi să ajungă mai prosperă decât Deva”, a declarat Arion, pe scenă, alături de candidaţii USL.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie