8 mai: Ziua când s-a înființat Partidul Comunist Român, aflat la remorca partidului bolșevic rus
0În anul 1921, pe 8 mai, a avut loc la București Congresul Partidului Socialist din Români care hotărăşte transformarea sa în Partidul Comunist din România. Tot pe 8 mai, a capitulat Germania nazistă.
1880: A murit scriitorul francez Gustave Flaubert
Scriitorul Gustave Flaubert s-a născut la 12 decembrie 1821, la Rouen, Franţa. A fost romancierul considerat principalul motor al şcolii realiste a literaturii franceze şi foarte cunoscut pentru capodopera sa, „Madame Bovary” (1857), o portretizare realistă a vieţii burgheze, care a dus la un proces sub acuzaţia de presupusa imoralitate a romanului.
Tatăl lui, Achille Cléophas Flaubert, care era din Champagne, a fost chirurg şef şi profesor la spitalul Hôtel-Dieu din Rouen. Mama sa, fiică de medic din Pont l'Évęque, aparţinea unei familii de magistraţi distinşi aparţinând marii burghezii provinciale.
1884: S-a născut Harry S. Truman, președinte al SUA
În timpul președinției lui Truman au avut loc bombardamentele atomice ale orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki, sfârșitul celui de – Al Doilea Război Mondial.
În timpul guvernării sale s-a pus in aplicare planul Marshall de reconstrucție a Europei neocupate de sovietici si s-a declansat Războiul Rece, intre sistemele mondiale capitalist si comunist, au luat nastere Organizația Națiunilor Unite si serviciul american de spionaj CIA, și s-a declansat războiul din peninsula Coreea.
1903: S-a născut Fernandel, mare actor francez
Supranumit „comedianul cu zâmbet cabalin”, Fernandel a devenit celebru în rolul lui Don Camillo din seria de filme Don Camillo și Peppone.
Pentru meritele sale artistice, Fernandel a primit numeroase premii și distincții, printre care: Marele Premiu Mondial al Râsului, Cavaler al Legiunii de Onoare, Cavaler al Artelor și Literelor, Premiul „Georges Courteline” pentru umor, Marele Premiu al Cinematografiei franceze.
1921: S-a înființat Partidul Comunist Român
În anul 1921 a avut loc la București Congresul Partidului Socialist din România (8-12 mai), care hotărăşte transformarea sa în Partidul comunist din România. A fost un partid aflat la remorca partidului bolsevic rus, afiliat la Internaționala a III-a Comunistă (Comintern) cu sediul la Mosova in U.R.S.S. Autoritățile române au arestat majoritatea delegaților care votaseră afilierea.
Partidul Comunist Român (PCR) a fost un partid politic creat în anul 1921 ca rezultat al scindării ramurii bolșevice de extremă stânga de Partidul Socialist din România. În România interbelică PCR a fost o mică organizare politică ilegală, subordonată Cominternului și implicit Uniunii Sovietice care a susținut ideologic revoluția comunistă.
Partidul Comunist și-a început ascensiunea la putere în România de după Actul de la 23 august 1944, la care a participat ca parte din Blocul Național Democrat (BND). Apoi, conform strategiei staliniste și cu sprijinul trupelor sovietice, PCR și-a eliminat treptat adversarii. După abdicarea forțată a regelui Mihai I a instaurat Republica Populară Română.
8 mai 1945: Actul de capitulare al Germaniei în Al Doilea Război Mondial
Actul capitulării Germaniei a fost instrumentul legal prin care Înaltul Comandament al Wehrmachtului a capitulat simultan în fața Forțelor Expediționare Aliate și Uniunii Sovietice la luptele celui de-al doilea război mondial pe teatrul de luptă din Europa.
Primul act al capitulării a fost semant la Reims, Franța, la ora 02:41 a zilei de 7 mai 1945. Capitularea necondiționată a forțelor germane a fost semnată de Generaloberst Alfred Jodl, din partea Oberkommando der Wehrmacht (Înaltul Comandament al Forțelor Armate) și de reprezentantul noului Președinte al Reichului, Marele Amiral Karl Dönitz.
Al doilea act al capitulării a fost semant la scurtă vreme după ora 0:00 a zilei de 8 mai. într-o suburbie a Berlinului. Ceremonia semnării a avut loc într-o vila din Karlshorst, unde se află în zilele noastre Muzeul Rus de război. Reprezentanții URSS, Regatului Unit, Franței și SUA au sosit la scurtă vreme după miezul nopții. După ce mareșalul Jukov a deschis ceremonia, reprezentanții germani au semant Actul final al capitulării necondiționate a Germaniei, care a intrat în acțiune la ora 23:01 ora Europei Centrale.
1956: S-a născut fostul fotbalist Victor Piţurcă
Victor Pițurcă (n. 8 mai 1956, Dolj, România) este un fost fotbalist, și este un antrenor liber de contract. Ultima oară, a antrenat clubul Universitatea Craiova.
Ca fotbalist, și-a petrecut mare parte din carieră la echipa Steaua București. A mai fost de trei ori selecționer al naționalei României, reușind să califice echipa la Campionatul European de Fotbal din 2000 și la cel din 2008.
În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a II-a pentru câștigarea Cupei Campionilor Europeni din sezonul 1985-1986.
1970: S-a născut actriţa şi cântăreaţa Anca Ţurcaşiu
Anca Țurcașiu, în vârstă de 52 de ani, s-a născut pe 8 mai 1970, în București. Îndrăgita artistă este pasionată de teatru și de muzică încă de la o vârstă fragedă. În prezent, ea predă cursuri de actorie și de canto la o grădiniță din Capitală.
A câștigat numeroase premii la festivalurile de muzică ușoară, Mamaia (1986, 1987, 1988), Amara (1986), Vilnius Lituania, (1992).
A câștigat numeroase premii la festivalurile de muzică ușoară, Mamaia (1986, 1987, 1988), Amara (1986), Vilnius Lituania (1992).
Anca Țurcașiu a absolvit Școala Postuniversitară MTP, cu specializarea moderatov TV-știri. Mai apoi, Anca Țurcașiu a început studiile la Școala Populară de Arte. Mai târziu, artista s-a înscris la Academia de Teatru și Film din Târgu Mureș.
Anca Țurcașiu a jucat la Teatrul National București, în musicalul „Chicago” la Teatrul Foarte Mic, în spectacolul „Interpretul” și la Opera Română în spectacolul caritabil pentru copii „În așteptarea lui Moș Crăciun”.
Artista a avut apariții de succes în filmele „De dragul tău, Anca”, „A doua cădere a Constantinopolului” și „Miss Litoral”.
1972: A fost inaugurat Muzeul National de Istorie a României
Muzeul Național de Istorie a României este cel mai important muzeu al statului român. Deține obiecte cu valoare istorică descoperite pe teritoriul actual al României din timpuri preistorice și până în perioada contemporană. Muzeul a fost înființat în anul 1970, cu scopul de a ilustra evoluțiile culturale înregistrate de-a lungul tuturor epocilor istorice în spațiul geografic al României de azi. Sediul său este Palatul Poștelor de pe Calea Victoriei.
Este cel mai important muzeu de istorie și arheologie din România, atât prin mărime (suprafață desfășurată) cât și prin patrimoniu; este, de asemenea, unul dintre cei mai importanți actori ai arheologiei românești contemporane și lider al arheologiei preventive (noțiune care se referă la săpăturile arheologice asociate unor investiții, pentru prevenirea distrugerii de patrimoniu istoric). Instituția are un site cuprinzător, inclusiv o scurtă fișă a istoriei proprii, descrierea structurii organizatorice (inclusiv scurte prezentări ale personalului de specialitate), pagini descriind evenimente, expoziții, etc.
1975: S-a născut Enrique Iglesias, cântăreţ de muzică uşoară, fiul starului de muzica usoara spaniol Julio Iglesias.
Enrique Iglesias (n. Enrique Miguel Iglesias Preysler pe 8 mai 1975 în Madrid, Spania) este un cântăreț, cantautor, manechin, actor, muzician și producător muzical de origine spaniolă. Fiind fiul renumitului cântăreț de muzică latino Julio Iglesias și al jurnalistei de origine filipineză Isabel Preysler, Enrique a debutat odată cu apariția albumului care îi poartă numele, lansat în anul 1995.
Discul s-a bucurat de succes în Europa latină, fiind comercializat în peste șase milioane de exemplare. Până în anul 2000, Enrique a mai lansat două albume în limba spaniolă: Vivir (1997) și Cosas del Amor, dar și unul în limba engleză, intitulat Enrique. Cele trei materiale discografice au primit peste unsprezece discuri de platină și au fost comercializate în șaptesprezece milioane de exemplare.