22 mai: 264 de ani de la inaugurarea Fontana di Trevi: secretele celei mai faimoase fântâni

Pe 22 mai, în anul 337, a murit împăratul Constantin cel Mare. De-a lungul istoriei, la aceeași dată Roma a primit o capodoperă, s-au născut Sir Arthur Conan Doyle, creatorul detectivului Sherlock Holmes, dar și tenismenul Novak Djokovic. În aceeași zi, însă în 1957, a murit poetul George Bacovia, iar în 2005 au fost eliberați cei trei jurnaliști români răpiți în Irak.

337: A murit împăratul Constantin cel Mare

Domnia lui Constantin a marcat o evoluţie interesantă a puterii imperiale. Sursele sunt contradictorii în ceea ce-l priveşte:în vreme ce creştinii îl elogiază ca pe un colos al istoriei, păgânii îl condamnă pentru distrugerea sistemului tradiţional de guvernare.

În epoca bizantină atât Constantin cât şi Elena devin figuri emblematice şi cvasi-legendare.

1762: Fontana di Trevi a fost inaugurată la Roma de Papa Clement al XIII-lea

Fontana di Trevi a fost construită sub patronajul a trei papi – Clement al XII-lea, Benedict al XIV-lea și Clement al XIII-lea-și a avut inaugurarea oficială la 22 mai 1762, după 30 de ani de la începutul construcției.

Deși a fost terminată în secolul al XVIII-lea, istoria acestei fântâni începe de fapt cu mult timp înainte, în antichitate. În anul 19 î.Hr., generalul roman Marcus Vipsanius Agrippa construiește Aqua Virgo, un apeduct subteran ce avea ca scop alimentarea primelor băi publice ale orașului. Fontana di Trevi se află în punctul terminus al acestui apeduct (și la inter secția a trei drumuri, de unde și numele de trevi), iar celălalt capăt al apeductului se află într-un izvor la est de Roma.

Potrivit legendei, apeductul își datorează numele de Aqua Virgo faptului că o tânără fată le-a arătat sursa ascunsă de apă inginerilor lui Agrippa. Povestea e reprezentată în două sculpturi în relief aflate deasupra fântânii. Cea din dreapta o arată pe fată arătându-le lui Agrippa și inginerilor săi sursa apei. În  cealaltă sculptură, arhitecții îngenunchează în fața aceluiași Agrippa ținând în mâini planurile apeductului.

Înainte de a deveni un foarte important punct turistic, Piazza Trevi a găzduit o altă fântână, de fapt un bazin simplu conceput în 1453 de arhitectul Leon Battista Alberti pentru Papa Nicoale al V-lea. Această fântână a fost distrusă la mijlocul secolului al XVII-lea când Gian Lorenzo Bernini plănuia remodelarea pieței și construirea unei fântâni monumentale. Planurile au fost însă amânate pentru aproape un secol.

Fântâna a fost promovată internațional ca destinație turistică și grație filmului „Three Coins in the Fountain“, din 1954. A urmat apoi faimosul „La Dolce vita“ al lui Fellini, din 1960, cu scena în care personajele jucate de Anita Ekberg și Marcello Mastroianni fac o baie nocturnă în fântână.

1859: S-a născut Sir Arthur Conan Doyle, scriitor englez, creatorul detectivului Sherlock Holmes

Arthur Ignatius Conan Doyle s-a născut la 22 mai 1859, la Edinburgh, Scoţia, tatăl său provenind dintr-o familie prosperă. În familia sa erau, însă, puţini bani şi cu atât mai puţină armonie din cauza exceselor şi comportamentului dezordonat al tatălui său, care suferea de alcoolism. Descrierea emoţionantă a lui Arthur despre influenţa benefică a mamei sale este descrisă în autobiografia sa: "În copilăria mea timpurie, în măsura în care îmi amintesc orice, poveştile vii pe care mi le-ar spune ies în evidenţă atât de clar, încât ascund faptele reale din viaţa mea." 

În martie 1886, Conan Doyle a început să scrie romanul care i-a adus recunoaşterea mult-dorită. Iniţial s-a numit "A Tangled Skein", Sheridan Hope şi Ormond Sacker fiind cele două personaje principale. Doi ani mai târziu, romanul a fost publicat în Beeton's Christmas Annual, sub titlul "A Study in Scarlet", cu nemuritoarele personaje - detectivul Sherlock Holmes şi Dr. Watson.

A urmat romanul istoric de aventură "Micah Clarke" (1889), preferatul autorului, care s-a bucurat de aprecieri, astăzi uitat. În aceeaşi perioadă, a scris o poveste stranie despre viaţa de apoi a trei călugări budişti intitulată "The Mystery of Cloomber", care a marcat fascinaţia autorului pentru paranormal şi spiritualism.

Opera sa include, pe lângă cele 60 de povestiri cu detectivul Sherlock Holmes, aproape 200 de romane, scurte povestiri, poeme, cărţi istorice şi pamflete.

1885: A murit scriitorul francez Victor Hugo

Victor Hugo (n. 26 februarie 1802 – d. 22 mai 1885, Paris, Franța) a fost un poet, dramaturg și romancier francez. Scriitor romantic, a fost pair al Franței din 1845, senator al Parisului și membru al Academiei Franceze din 1841. Printre operele sale cele mai cunoscute se numără „Mizerabilii” (1882) și „Notre-Dame de Paris” (1831), precum și volumele de poezii „Les Contemplations” și „La Légende des siècles”. Victor Hugo s-a aflat în fruntea curentului literar romantic cu piesa sa Cromwell și cu drama Hernani.

Nicio altă figură nu a dominat atât de categoric perioada, naţiunea, literatura şi nu s-a ridicat la înălţimea judecăţilor de valoare ulterioare în aceeaşi măsura ca Victor Hugo. Lider de necontestat al romantismului francez, Hugo şi-a exercitat influenţa în toate genurile existente: poezie, dramă, ficţiune, critică literară, eseuri politice şi religioase.

Mai mult un fenomen şi o forţă decât o figură literară convenţională, Hugo, pe tot parcursul vieţii sale, a întruchipat istoria şi spiritul Franţei în cea mai mare parte a secolului al XIX-lea, cu toate că, în anumite perioade ale vieţii sale şi imediat după moartea sa, a existat şi tendinţa de a i se subaprecia geniul.

1948: Guvernul Petru Groza i-a retras cetățenia regelui Mihai I și altor membri ai familiei regale. Fostului rege Mihai i-a fost redată cetățenia română în 1997.

La cinci luni după abdicarea forțată a regelui Mihai, Consiliul de Miniștri al Republicii Populare hotăra retragerea cetățeniei pentru membrii familiei regale. În același timp, toate bunurile familiei regale erau trecute în proprietatea statului român.

Scânteia, organul de presă al Partidului, dedică numeroase rânduri acestor decizii în numărul din 24 mai, într-un articol cu titlul următor: „Consiliul de Miniştri a hotărăt: Bunurile fostului rege Mihai de Hohenzollern şi ale membrilor familiei regale jefuite de la poporul român au intrat în proprietatea Statului popular”.

1939 - Germania si Italia semneaza „Pactul de Otel”.

La 22 mai 1939: Hitler și Mussolini semnează „Pactul de Otel”. Conform denumirii sale oficiale, „Pactul de prietenie și alianță dintre Germania și Italia”, a fost o înțelegere între Italia Fascistă și Germania nazistă, semnată la Berlin, de către miniștrii de externe ai respectivelor țări, contele Galeazzo Ciano și Joachim von Ribbentrop. Pactul a fost format din două părți: prima a fost o declarație de cooperare dintre Germania și Italia, în vreme ce partea a doua, „Protocolul secret adițional”, prevedea o politică comună militară și economică. Dictatorul italian Benito Mussolini a fost cel care a dat supranumele de „Pactul de Oțel”, după ce a renunțat la denumirea de „Pactul de Sânge”, ca urmare a sfaturilor consilierilor săi.

1948 - Guvernul Petru Groza i-a retras cetatenia regelui Mihai I, precum si altor membri ai familiei regale. Aceştia şi-au recăpătat cetatenia română abia în 1997

În noiembrie 1947 Regele Mihai a călătorit la Londra la nunta viitoarei regine Elisabeta a II-a, ocazie cu care a cunoscut-o pe prințesa Ana de Bourbon-Parma, care urma să-i devină soție. Regele Mihai „nu a vrut să se întoarcă, dar personalități americane și britanice [prezente la nunta regală] l-au încurajat să o facă”, conform unor „cercuri regaliste românești” citate de Washington Post. Mihai a revenit acasă „la sfatul expres al lui Winston Churchill”, care „se spune că l-ar fi sfătuit pe Mihai că «mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos»”. Potrivit propriei sale relatări, regele Mihai nu a avut astfel de intenții de a nu reveni acasă.

După întoarcerea sa în România, Regele Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. Comuniștii au anunțat abolirea monarhiei și instaurarea unei republici populare și au transmis la radio înregistrarea proclamației regelui despre propria sa abdicare. În ședința extraordinară din 30 decembrie 1947 a cabinetului, Petru Groza a declarat următoarele:

„Doamnă și domnilor miniștri, vreau să vă comunic că actul acesta s-a făcut prin buna învoială. Regele a constatat – așa cum este scris aici – că instituția monarhiei era o piedică serioasă în calea dezvoltării poporului nostru. Istoria va înregistra o lichidare prietenească a monarhiei, fără zguduiri – cum poate inamicii noștri ar fi dorit. Ca să utilizez o expresie a reginei-mame, poporul a făcut azi un divorț și decent, și elegant de monarhie.

Prin urmare, și actul acesta este la fel cu celelalte acte din istoria guvernării noastre. Vreau să se știe pretutindeni – și aceasta este foarte important – că lucrul acesta s-a făcut cu cumințenie, la timpul său. Noi mergem înainte pe drumul nostru, cu minimum de zguduiri la maximum de foloase. Vom îngriji ca fostul rege să plece liniștit, așa cum se cuvine, pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproș pentru acela care, înțelegând glasul vremurilor, s-a retras”.

La 3 ianuarie 1948, Regele Mihai a fost silit să părăsească țara, urmat la peste o săptămână, de principesele Elisabeta de România și Ileana de Habsburg, care, potrivit ziarului The New York Times, au colaborat atât de strâns cu rușii, încât au devenit cunoscute drept «mătușile roșii» ale Regelui.

1957: A murit poetul George Bacovia

Poetul George Bacovia (Gheorghe Vasiliu) s-a născut la 4 septembrie 1881, la Bacău.

Începe să scrie versuri din clasa a III-a gimnazială, de atunci datând poezii precum ''Plouă'', „Tablou de iarnă” sau „Nevroza”.

A urmat cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti şi apoi din Iaşi. A obţinut licenţa în Drept în anul 1911, potrivit georgebacovia.uv.ro.

La 18 ani, la 30 martie 1899, a debutat în revista ''Literatorul'' a lui Al. Macedonski cu poezia „Şi toate”, scrisă cu un an înainte şi semnată V. George. Între anii 1903-1904, a frecventat cenaclul lui Macedonski, unde a citit pentru prima oară poeziile „Plumb” (1903) şi „Nervi de toamnă” (1904).

A debutat editorial cu volumul „Plumb” (1916), pentru care a obţinut Premiul Ministerului Artelor în 1923. Cartea cuprinde poezia omonimă, una dintre cele mai reprezentative pentru opera bacoviană.

A continuat cu volumele: ''Scântei galbene'' (1926), ''Bucăţi de noapte'' (proză, 1926), ''Cu voi...'' (1930), ''Comedii în fond'' (1936), ''Stanţe burgheze'' (1946). Poetul ne-a lăsat adevărate capodopere: ''Decembre'', ''Lacustră'', ''Cuptor'', ''Nervi de primăvară'', ''Nervi de toamnă'', ''Amurg violet'', ''Alb'', ''Marş funebru'' ş.a.

George Bacovia s-a stins din viaţă la 22 mai 1957, în locuinţa sa din Bucureşti.

1965: A debutat emisiunea „Teleenciclopedia“

Teleenciclopedia este o emisiune a postului național de televiziune din România, Televiziunea  Română.

Este una dintre cele mai longevive emisiuni din programele posturilor de televiziune din România, prima difuzare a emisiunii înregistrându-se la data de 22 mai 1965. Emisiunea este difuzată în continuare pe TVR1, sâmbătă după-amiaza la ora 18.45. Sunt prezentate documentare cu subiecte diverse: natură, tehnologie, sănătate, etc. Cele mai multe documentare sunt achiziționate de la BBC.

Emisiunea păstrează același generic (un fragment din „Momentul muzical” pentru pian și  orchestră de Nicolae Kirculescu) de mai mulți ani. Între comentatorii care au lucrat sau lucrează pentru Teleenciclopedia se numără: Mariana Zaharescu, Dinu Ianculescu, Sanda Țăranu, Florian Pittiș, Alexandru Marinescu, Adela Mărculescu, Petru Mărgineanu, Lucia Mureșan, Irina Petrescu, Silviu Stănculescu, Ion Caramitru, Traian Stănescu.

1970: S-a născut fotomodelul englez Naomi Campbell

Naomi Elaine Campbell (n. 22 mai 1970) este un supermodel, actriță, cântăreață și autoare britanică. Prima apariție publică a fost la vârsta de șapte ani, apărând în videoclipul „Is This Love?” al lui Bob Marley.ț

În august 1988 a apărut pe coperta revistei Vogue, fiind primul model de culoare care a apărut pe copertele acestei reviste.

Împreună cu Christy Turlington și Linda Evangelista a format un trio de supermodele, cunoscute ca „Trinity”, iar apoi prin extindere, împreună cu Cindy Crawford, Claudia Schiffer și Kate Moss, au fost numite colectiv „Big Six”.

1982 - În presa franceză a izbucnit „afacerea Tănase”

Pe 22 mai 1982, în presa franceză izbucneşte „afacerea Tănase”. Scriitorul român Virgil Tănase, opozant al regimului de la Bucureşti şi exilat în Franţa, unde primeşte cetăţenia franceză, a dispărut de la domiciliu. Ziariştii francezi sunt interesaţi de subiect – dispariţia din Paris a unui disident est-european cunoscut e, fără îndoială, un subiect care nu poate fi ratat. Imediat apar şi primele ipoteze.

Prima – că Virgil Tănase a dispărut din motive care nu au legătură cu opoziţia sa faţă de regimul comunist din România. Dispariţia ar fi, în acest caz, un fel de capriciu al unui artist, sau o modalitate de a-şi rezolva cine ştie ce probleme personale. A doua ipoteză este că Virgil Tănase a fost răpit (şi eventual asasinat) de autorităţile comuniste de la Bucureşti.

Cea de a doua ipoteză capătă rapid o confirmare dintr-o sursă cu totul neaşteptată. Pe 9 iunie 1982, preşedintele Franţei, Francois Mitterrand, anunţă într-o conferinţă de presă că responsabil pentru dispariţia lui Virgil Tănase este regimul de la Bucureşti şi promite dezvăluiri complete în câteva săptămâni. Faptul este fără precedent: niciodată un şef de stat nu se implică direct şi nu face declaraţii pe astfel de teme. Cu atât mai mult cu cât declaraţia respectivă anunţă ruperea de facto a relaţiilor dintre Franţa şi România. Este dispariţia unui disident un motiv serios şi puternic de rupere a relaţiilor dintre două state? Caracterul cu totul neobişnuit al ieşirii preşedintelui Mitterrand nu scapă jurnaliştilor francezi care urmăresc afacerea.

Pe 7 august 1982, Le Nouvel Observateur publică un articol cu titlul „A treia ipoteză”. Articolul sugerează că Virgil Tănase – despre care încă nu se ştia nimic la acea dată – nu a fost răpit de Securitate. Dimpotrivă, e ţinut ascuns de serviciul de contrainformaţii francez, DST, tocmai pentru a împiedica încercarea Securităţii de a-l asasina. De aici, lucrurile se precipită.

1987: S-a născut jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic

În prezent, Novak Djokovic este nr. 1 mondial în clasamentul ATP. Djokovic a fost numărul 1 mondial pentru un record de 373 de săptămâni în total și a terminat anul ATP ca numărul 1 de șapte ori, ceea ce reprezintă un record.

 A câștigat 22 de titluri de Grand Slam la simplu masculin. În total, a câștigat 93 de titluri ATP la simplu, inclusiv un record de 10 titluri la Australian Open și un record de 38 de evenimente Masters. Djokovic este singurul om din Era Open care a realizat un Career Grand Slam de două ori și a încheiat un Grand Slam în afara anului calendaristic. De asemenea, este singurul jucător care a realizat Career Golden Masters în ATP Tour, lucru pe care l-a făcut de două ori.

2004 - În capitala Spaniei, Madrid, are loc căsătoria dintre regele Felipe și jurnalista Letizia Ortiz Rocasolano

La 22 mai 2004, în capitala Spaniei, Felipe al VI-lea al Spaniei, pe atunci prinț moștenitor al coroanei spaniole, s-a căsătorit cu jurnalista Letizia Ortiz Rocasolano, într-o ceremonie fastuoasă organizată la Catedrala Almudena din Madrid. Evenimentul a fost urmărit de milioane de oameni din întreaga lume și a reprezentat una dintre cele mai importante nunți regale europene ale începutului de secol XXI. Letizia Ortiz, fostă prezentatoare de știri, a devenit ulterior regină a Spaniei, după urcarea pe tron a lui Felipe, în 2014.

2005: Ziariștii români răpiți în Irak au fost eliberați

Jurnaliștii români Marie-Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian, răpiți pe 28 martie 2005 și ținuți ostatici timp de 55 de zile în Irak, au fost eliberați de răpitori pe 22 mai.

Sorin Dumitru Mișcoci – Marie-Jeanne Ion și Eduard Ovidiu Ohanesian foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Într-un comunicat al Președinției României s-a precizat: „Cei trei cetățeni români, Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian, precum și cetățeanul american de origine irakiană, Mohammad Munaf, se află de astăzi, 22 mai, începând cu ora 13.44, sub controlul autorităților române. Cei patru sunt teferi și nevătămați și vor fi aduși în țară în cel mai scurt timp.”

Ziariștii Marie-Jeanne Ion și Sorin Mișcoci – ambii de la postul de televiziune Prima TV – și Ovidiu Ohanesian, de la cotidianul „România liberă”, împreună cu Mohammad Munaf, au fost răpiți la data de 28 martie, în Bagdad, de o grupare necunoscută.

Imediat după incident, omul de afaceri român de origine siriană Omar Hayssam a anunțat că răpitorii l-au contactat telefonic și au cerut 4 milioane de dolari.

La două zile după răpire, postul de televiziune arab Al Jazeera a difuzat imagini cu cei răpiți, iar pe 31 martie au apărut și primele fotografii în care jurnaliștii își prezentau actele de identitate.

Țara întreagă a fost cuprinsă de isterie. Au apărut scenarii și teorii, iar pe 4 aprilie postul OTV a anunțat, în mod eronat, eliberarea acestora. Știrea s-a dovedit falsă, însă a alimentat și mai mult zvonurile.

În tot acest timp, autoritățile române au încercat să gestioneze o criză fără precedent. Pe 11 aprilie, Administrația Prezidențială a transmis că există informații potrivit cărora jurnaliștii sunt în viață. Omar Hayssam a început să fie audiat pentru presupusa implicare în răpire.

Tot atunci, în România au fost organizate mitinguri de solidaritate și apeluri publice pentru eliberarea celor patru.

Ovidiu Ohanesian, Sorin Mișcoci și Marie-Jeanne Ion – foto preluat de pe frip.ro

Un moment critic al crizei a avut loc pe 22 aprilie, când răpitorii s-au identificat ca făcând parte din Brigăzile Mu’adh Bin Jabal și au transmis un ultimatum autorităților române. Aceștia amenințau că îi vor executa pe ostatici dacă România nu își retrage trupele din Irak în termen de patru zile.

Pe 26 aprilie, redactorul-șef al departamentului de Știri de la Prima TV a primit un apel telefonic în care era difuzată o înregistrare audio cu cei trei jurnaliști implorând să se facă orice pentru salvarea lor. Cameramanul Sorin Mișcoci afirma atunci că el va fi primul executat.

În aceeași zi, Al Jazeera a difuzat o nouă înregistrare care a șocat opinia publică: Ovidiu Ohanesian apărea ras în cap, iar Sorin Mișcoci era îmbrăcat în portocaliu – simbolic numită „cămașa morții”.

Autoritățile române au solicitat prelungirea ultimatumului, iar la începutul lunii mai Președinția a confirmat din nou că jurnaliștii sunt în viață. Negocierile au continuat discret, fără ca oficialii să ofere detalii despre evoluția acestora.

Pe fondul intensificării violențelor din Irak, informațiile despre starea ostaticilor au fost extrem de puține până pe 21 mai, când au apărut primele semnale privind eliberarea lor.

A doua zi, pe 22 mai 2005, a venit confirmarea oficială: cei trei jurnaliști români au fost eliberați.

Aceștia s-au întors în România pe 23 mai, în jurul prânzului, în timp ce Mohammad Munaf a fost preluat de autoritățile americane.

Omul de afaceri Omar Hayssam a fost singura persoană judecată pentru răpirea jurnaliștilor. În aprilie 2006, el a fost eliberat din arest după ce medicii au susținut că suferă de cancer și nu mai suportă regimul de detenție. La scurt timp după eliberare, Hayssam a fugit clandestin din țară.