16 februarie, ziua în care România a renunțat la organizarea administrativă tipic sovietică și a reînființat județele

Pe 16 februarie, în 1603, s-a născut pictorul italian Giovanni Battista Carlone, iar în 1902, inginerul agronom Teodor Bordeianu, membru titular al Academiei Române. În aceeași zi, dar în 1968, România a renunțat la organizarea administrativă tipic sovietică -  pe regiuni și raioane - și a reînființat județele.

1603: s-a născut pictorul italian Giovanni Battista Carlone 

Giovanni Battista Carlone s-a născut la Genova și tot acolo a murit, în 1684, într-un oraș care i-a fost atelier, scenă și destin. Crescut într-o familie în care arta era o tradiție – tatăl sculptor, rudele sculptori, fratele pictor format la Roma – Carlone a preluat firesc pensula, probabil sub îndrumarea lui Domenico Passignano, potrivit Wikipedia.

A fost un artist neobosit, la fel de prolific în viața de familie, cu 24 de copii, cât și în cea profesională. Frescele și pânzele lui au umplut bisericile Genovei într-un ritm care sugerează că nu a lucrat singur, iar stilul său, oscilând între manierism și baroc, poartă amprenta acestei producții vaste.

Basilica della Santissima Annunziata del Vastato rămâne locul unde prezența lui e copleșitoare: aproape douăzeci de lucrări, de la Adorația Magilor la Înălțare și Pogorârea Duhului Sfânt, conturează un univers vizual coerent și recognoscibil. Alte biserici și instituții din Genova și din afara Italiei păstrează scene precum Miracolul fericitului Salvatore da Horta, Martiriul Sfântului Laurențiu sau un Sfânt Sebastian aflat astăzi la Toulouse.

Moștenirea artistică a familiei a continuat prin fiul său, Andrea, dar orașul natal rămâne adevăratul martor al vieții și operei lui Carlone - un artist care a trăit și a creat în ritmul intens al propriului său secol.

1902 s-a născut Teodor Bordeianu, inginer agronom român, membru titular al Academiei Române 

Teodor Bordeianu s-a născut la 16 februarie 1902, în satul Marșenița din Basarabia de atunci, un colț rural care avea să trimită în lumea științei unul dintre cei mai importanți pomicultori ai României.  Crescut într-o familie românească și format într-o epocă în care agricultura era încă o știință în devenire, Bordeianu și-a urmat studiile la București, apoi la Berlin, unde și-a susținut doctoratul în 1927. A revenit în țară cu o viziune modernă asupra pomiculturii și cu ambiția de a transforma un domeniu încă fragmentat.

A început în pepiniere, nu în amfiteatre, convins că practica este fundamentul oricărei cercetări serioase, potrivit Wikipedia.  La Goleștii-Badi și apoi la Sirăuți, în nordul țării, a produs material săditor, a experimentat, a observat și a pus bazele unor studii care aveau să devină repere. De aici a pornit ascensiunea sa profesională: inspector agricol, apoi șef al Serviciului Horticulturii, profesor universitar la București și coordonator al cercetării pomicole naționale.

Bordeianu a fost arhitectul unei viziuni moderne asupra pomiculturii românești. A studiat biologia pomilor, influența factorilor de mediu, tehnicile de hibridare, rezistența la ger și a contribuit decisiv la zonarea și raionarea culturilor pomicole. A pus bazele unor grădini experimentale, a format generații de specialiști și a introdus metode de cercetare care au schimbat modul în care România își înțelegea livezile.

Opera sa majoră rămâne monumentala Pomologia Republicii Socialiste România, coordonată împreună cu Nicolae Constantinescu – opt volume publicate între 1962 și 1968, considerate la vremea lor cea mai completă lucrare de profil din lume. Pentru contribuțiile sale, Bordeianu a fost ales membru titular al Academiei Române și decorat cu Ordinul Muncii.

A murit la București, în 1969, lăsând în urmă nu doar o bibliografie impresionantă, ci și o infrastructură științifică fără de care pomicultura românească nu ar fi arătat la fel. Un cercetător riguros, un organizator vizionar și un profesor care a știut să transforme livezile într-un domeniu al științei moderne.

1906: s-a născut matematicianul Tiberiu Popoviciu

Tiberiu Popoviciu a fost absolvent al Facultății de Științe din București, cu un doctorat susținut la Paris (1933) sub îndrumarea profesorului Paul Montel despre teoria funcțiilor convexe de ordin superior.

A fost cadru didactic la universitățile din Cernăuți, București și Iași. În 1946 a fost numit profesor la Universitatea din Cluj (catedra de analiză matematică). De altfel, din 1995 Institutul îi și poartă numele. Grație eforturilor sale, în 1959 a fost reluată publicarea revistei Mathematica. Începând cu anul 1993, în cinstea sa și a însemnatei sale contribuții la întemeierea informaticii românești, Liceul de Informatică din Cluj îi poartă numele.

1923: mormântul faraonului Tutankamon a fost inclus în circuitul turistic egiptean

Primele urme ale unei intruziuni în mormântul lui Tutankamon au apărut chiar la scurt timp după moartea faraonului. Preoții din Valea Regilor au reacționat rapid: au sigilat din nou camera funerară și au ascuns-o atât de bine, încât poziția ei exactă s-a pierdut pentru milenii. În întunericul dens al mormântului, închis într-un sicriu de aur masiv, tânărul faraon a rămas neatins, înconjurat de o lume de bogății: care și statuete din aur, obiecte din abanos, jucăriile copilăriei, o flotă de nave miniaturale pentru călătoria în lumea de dincolo, tronul său aurit, parfumuri, bijuterii și nenumărate alte comori.

Deși majoritatea arheologilor erau convinși că Valea Regilor fusese deja epuizată, englezul Howard Carter a refuzat să renunțe la ideea că mormântul lui Tutankamon se află încă acolo, ascuns sub nisip. În 1914, cu sprijinul financiar al lui Lord Carnarvon, a început săpăturile. Șapte ani de eforturi nu au adus niciun rezultat, iar răbdarea sponsorului se apropia de sfârșit. Apoi, în noiembrie 1922, în ultimul sezon pe care Lordul era dispus să-l finanțeze, norocul a întors soarta expediției: muncitorii egipteni ai lui Carter au descoperit trepte care coborau spre o ușă sigilată.

Era intrarea în singurul mormânt regal din Valea Regilor găsit aproape intact. O descoperire care avea să schimbe pentru totdeauna istoria arheologiei.

După ce a distrus sigiliul uşii, Carter a găsit un culoar plin cu piatră şi moloz, la capătul căruia se afla o altă uşă sigilată, cu însemnele regale ale lui Tutankamon. Carter a fost sigur că acesta era mormântul pierdut al faraonului, dar se temea ca nu cumva să fi fost jefuit şi conţinutul său furat.

Pe 26 noiembrie, Carter, însoţit de Lordul Carnarvon, a deschis şi cea de-a doua uşă. A fost, în cuvintele lui Carter, „the day of days, the most wonderful that I have ever lived through” (cea mai minunată zi din câte am avut), scrie Historia.

1930: s-a înfiinţat FRF

Prima asociație fotbalistică din România a prins contur în octombrie 1909, când a luat naștere ASAR – Asociațiunea Societăților Atletice din România. Era o structură modestă, formată din cele trei cluburi existente atunci: Colentina și Olimpia din București, alături de United din Ploiești. Tot ASAR a organizat și prima competiție internă, „Cupa ASAR”, desfășurată între decembrie 1909 și ianuarie 1910. Câțiva ani mai târziu, la 1 decembrie 1912, activitatea fotbalistică a intrat sub coordonarea Comisiunii de Football-Asociație, parte a Uniunii Federațiilor Sportive din România.

Un moment decisiv  a fost pe 16 februarie 1930, când s-a înființat Federația Română de Fotbal (Asociație), pentru prima dată un organism independent, cu autoritate juridică. Noua federație a organizat chiar în acel an participarea României la primul Campionat Mondial, cel din Uruguay. În 1931, după Congresul FIFA de la Budapesta, România a devenit membru cu drepturi depline al forului internațional.

Un secol mai târziu, pe 4 mai 2009, Federația Română de Fotbal a primit Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa a II‑a, o recunoaștere oficială pentru rolul său în dezvoltarea fotbalului și pentru contribuția la promovarea imaginii României pe scena internațională.

1941: s-a născut Kim Jong-il, „regele zeu”

Kim Jong‑il a fost liderul absolut al Coreei de Nord, mareșal al armatei și conducător suprem al statului între 1994 și 2011.

Regimul său a fost marcat de un cult al personalității fără precedent: în propaganda oficială, Kim a fost prezentat drept un strateg genial, un „om măreț”, iar unele surse au relatat chiar că a fost venerat ca un „rege‑zeu”. Privilegiile sale au fost totale, iar imaginea lui a dominat viața publică nord‑coreeană timp de decenii.

1958: s-a născut actrița Lisa Loring

Lisa Loring, actrița care a intrat în istoria televiziunii prin rolul Wednesday Addams în serialul „The Addams Family” din anii ’60, s-a născut în aceeași zi cu rapperul Ice‑T. Avea doar șase ani când a devenit Wednesday, însă debutul ei pe platouri venise și mai devreme, la patru ani, într-un episod din „Dr. Kildare”. Loring a murit în ianuarie 2023, la vârsta de 64 de ani, lăsând în urmă un personaj iconic și o amprentă puternică în cultura pop.

1959: Fidel Castro a preluat conducerea Cubei, ocupând funcția de prim-ministru

La 16 februarie 1959, Castro a fost numit premier al Cubei. În mai același an, a semnat prima reformă agrară, limitând proprietatea la 402 hectare de persoană și interzicând străinilor să dețină terenuri în Cuba.

De atunci, a început pentru Cuba o epocă de tristă amintire: comunismul a instaurat economia planificată, izolarea internațională și dominația unui singur om asupra întregii societăți, o egalitate care s-a tradus prin sărăcie generalizată.

Deși a refuzat să-și definească regimul drept socialist, Castro i-a numit în funcții-cheie pe unii dintre cei mai cunoscuți marxişti ai vremii. Che Guevara a devenit guvernator al Băncii Centrale și apoi ministru al Industriei, iar Pedro Luis Diaz Lanz a fost numit comandant al aviației. În urma conflictului cu președintele Urrutia, 500.000 de susținători ai lui Castro au înconjurat palatul prezidențial, iar Urrutia a fost forțat să demisioneze. Castro a continuat să conducă țara cu o mână de fier din poziția de premier, instalându-l pe marxistul Osvaldo Dorticós în funcția de președinte.

Fidel Castro a încercat să impună proiecte sociale pentru a ridica nivelul de trăi. S-a axat pe reformarea educaţiei, multe clase de şcoală fiind deschise în primele 30 de luni de când a venit Castro la putere. Educaţia primară oferea şi un program de studiu şi muncă, elevii fiind obligaţi ca pe lângă timpul alocat studiului să participe şi la o activitate productivă.

Sistemul sanitar a fost naţionalizat şi extins, multe policlinici fiind deschise în zonele rurale oferind tratament medical gratuit. S-a impus vaccinarea gratuită a copiilor pentru a reduce rata mortalităţii infantile.

Castro a implementat ulterior un program social prin care dezvolta infrastructura. 600 de mile de drumuri au fost construite în primele 6 luni de guvernare şi 300 de milioane de dolari au fost cheltuiţi pentru proiecte sanitare şi pe aprovizionarea apei potabile. Peste 800 de locuinţe au fost construite în fiecare lună în primii ani de guvernare. S-au deschis centre speciale pentru copii cu dizabilităţi şi bătrâni.

1968: România a renunțat la organizarea administrativă tipic sovietică în regiuni și raioane și a reînființat unitatea administrativ-teritorială tradițională: județul

Instalarea regimului comunist și adoptarea Constituției din 1948 au transformat harta administrativă a țării într-un sistem cu 28 de regiuni, împărțite în 177 de raioane și peste 4.000 de comune – un model importat din Uniunea Sovietică, într-o Românie aflată sub ocupație potrivit Radio România Actualități.

La 3 decembrie 1950, puterea locală a fost distribuită prin alegeri către sfaturile populare regionale, raionale, orășenești și comunale.

Constituția din 1952 a reorganizat din nou teritoriul, în spiritul „rezolvării problemei naționale”, așa cum fusese definită la Moscova. Au funcționat 18 regiuni, dintre care una creată pe criterii etnice: Regiunea Autonomă Maghiară, alcătuită din raioanele Ciuc, Gheorgheni, Odorhei, Reghin, Sângeorgiu de Pădure, Sfântul Gheorghe, Târgu Mureș, Târgu Secuiesc și Toplița.

Istoricul Mioara Anton, de la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, a explicat în studiul „Un proiect controversat: Regiunea Autonomă Maghiară – de la modelul stalinist la recurența naționalistă” ce a reprezentat această împărțire teritorială. Regiunea nu a fost exceptată de la aplicarea hotărârilor centrale, nu a avut caracter legislativ și a fost obligată să respecte toate legile și dispozițiile autorității centrale. Ea trebuia să funcționeze în baza unui statut aprobat de Marea Adunare Națională, aviz care, în 1961, încă nu fusese emis.

Primele articole despre proiect au fost publicate în „Scânteia”, sub semnătura lui Iosif Chișinevschi și László Bányai. Ei au prezentat Regiunea Autonomă Maghiară drept o soluție „la cel mai înalt nivel” a chestiunii naționale, în acord cu principiile leninist‑staliniste, menită să întărească „prietenia și frăția” dintre români și maghiari. În același timp, propaganda oficială a evitat să insiste asupra caracterului etnic al regiunii, promovând-o ca pe o structură în care toate naționalitățile s-ar fi putut simți „acasă”. Aparatul propagandistic a încercat să elimine suspiciunile populației românești și să prezinte înființarea regiunii ca pe un pas firesc în evoluția „tinerei democrații populare”.

Anii următori au adus noi modificări administrative. În 1956, regiunea Arad a fost comasată cu Timișoara, formând regiunea Banat, iar Bârladul a fost împărțit între Bacău, Iași și Galați. În 1960, numărul regiunilor a scăzut la 16, iar Regiunea Autonomă Maghiară a devenit Regiunea Mureș Autonomă Maghiară, apropiată ca întindere de actualul județ Mureș.

1983: s-a născut actorul Mihai Bendeac

Mihai Valentin Octavian Bendeac este unul dintre cei mai cunoscuți actori și creatori de comedie din România. A jucat în filme precum Milionari de weekend (2004) și Supraviețuitorul (2008), iar în 2024 și-a făcut debutul regizoral cu filmul „Căsătoria”, în care interpretează și rolul principal.

Bendeac a scris și a interpretat toate cele opt sezoane ale emisiunii „În puii mei!”, devenită un reper al parodiei TV. A apărut în producții precum La Bloc, Românii au Artiști, Băieți de Oraș, iComedy, Mondenii, Jurnalul unui burlac și numeroase spectacole de teatru TV. A fost jurat în România dansează și, timp de 12 sezoane, în iUmor.

Potrivit Wikipedia, „În puii mei!” a parodiat personaje publice – de la Marian Vanghelie la Florin Piersic – dar și figuri virale din online, precum Fernando de la Caransebeș sau Telecomandații. Emisiunea a inclus și reinterpretări comice ale unor filme celebre, precum Liceenii sau Cu mâinile curate. În 2015, Bendeac a revenit cu un nou sezon, imitând personaje precum Nea Mărin, Mircea Lucescu sau Victor Pițurcă.

Între 2016 și 2022, a făcut parte din juriul iUmor, participând la 12 sezoane complete înainte de a părăsi emisiunea în urma unui conflict cu producătorii.

16 februarie 1999: a șasea Mineriadă

Mineriada din februarie 1999 a rămas în istoria recentă drept a șasea mobilizare violentă a minerilor după căderea comunismului.

Pe 16 februarie, Miron Cozma, liderul ortacilor din Valea Jiului, a declanșat un nou marș spre București, în fruntea a aproximativ 2.500 de mineri. Decizia a venit imediat după ce Curtea Supremă l-a condamnat la 18 ani de închisoare pentru rolul său în mineriada din septembrie 1991, hotărâre care a aprins spiritele în rândul minerilor și a transformat protestul într-o confruntare cu mize politice majore.

Cu puțin timp înainte, în ianuarie 1999, la cea de‑a cincea mineriadă, convoiul ortacilor pornit spre București a fost oprit în urma unor negocieri care le-au satisfăcut revendicările. Însă, la a șasea mineriadă, Miron Cozma a schimbat strategia: a urmărit să parcurgă întregul traseu până în Capitală, convins că poate forța mâna puterii de atunci.

În zorii zilei de 17 februarie, grupurile de mineri s-au urcat în aproximativ 50 de autobuze și au pornit din nou la drum. Protestatarii au reușit să treacă de primul baraj al forțelor de ordine, instalat la Brădești, în județul Dolj. La ora 5 dimineața, marșul a fost blocat la Stoenești, în județul Olt, unde jandarmii au intervenit cu grenade lacrimogene și lovituri violente.

Miron Cozma a încercat să se retragă spre Caracal, însă a fost capturat pe drum și arestat, alături de alți 500 de mineri. Astfel, s-a încheiat ultima și cea mai tensionată dintre mineriadele care au marcat România postdecembristă.

1993: s-a născut actorul Vlad Gherman

Actorul și cântăreul Vlad Nicolae Gherman a devenit cunoscut odată cu rolul lui Vlad Stănescu din serialul muzical Pariu cu viața. Este membru fondator al trupei pop‑rock Lala Band, activă între 2011 și 2014, formație care a cunoscut un succes fulminant.

Ascensiunea lui Gherman a fost strâns legată de fenomenul Pariu cu viața și de popularitatea Lala Band. În doar un an, proiectul a devenit un adevărat fenomen național. Trupa a lansat cinci albume de studio, a obținut discul de aur pentru „Cel mai bine vândut album al anului 2012”, a susținut patru turnee naționale și peste 150 de ore de concerte live, atrăgând peste 150.000 de fani în sălile de spectacole.

 2024: Opozantul rus Aleksei Navalnîi a murit în închisoare, în Siberia

Aleksei Anatolievici Navalnîi, una dintre cele mai puternice voci ale opoziției ruse, a murit pe 16 februarie 2024 într-o colonie penitenciară din Siberia. Jurist, activist și politician, Navalnîi a devenit cunoscut încă din 2009 pentru campaniile sale anticorupție și pentru criticile directe la adresa regimului condus de Vladimir Putin, atrăgând atenția presei internaționale și a opiniei publice din Rusia.

Prin proteste masive și investigații care vizau elita politică, Navalnîi a devenit simbolul luptei pentru democrație în Rusia. Presa occidentală l-a descris adesea drept cel mai incomod adversar al Kremlinului; în 2012, The Wall Street Journal nota că este „omul de care Vladimir Putin se teme cel mai mult”.

Cariera sa politică a fost marcată de numeroase arestări. În 2012, autoritățile l-au acuzat de fraudă și delapidare, acuzații pe care el le-a respins constant. Un an mai târziu, a fost condamnat la cinci ani de închisoare, însă a fost eliberat la scurt timp, sub control judiciar. În 2014, instanțele i-au impus arest la domiciliu, prelungit în mod repetat până în 2015, perioadă în care a fost reținut și pentru „agitație” în metrou.

Pe 20 august 2020, Navalnîi s-a prăbușit în timpul unui zbor de la Tomsk la Moscova, fiind transportat de urgență la spital. Ulterior, investigațiile internaționale au indicat că fusese otrăvit cu agent neurotoxic de tip Noviciok, acuzație respinsă de Kremlin.

Moartea sa a fost anunțată de Serviciul Penitenciar Rus, care a transmis că Navalnîi „s-a simțit rău după o plimbare” și și-a pierdut cunoștința, manevrele de resuscitare fiind „fără rezultat”. Comunicatul oficial a precizat că medicii au declarat decesul, iar cauza exactă urmează să fie stabilită.

La momentul morții, Aleksei Navalnîi avea 47 de ani și executa o pedeapsă de 19 ani pentru „extremism”, într-una dintre cele mai izolate colonii penitenciare din Rusia, situată în Districtul autonom Iamalia-Neneția.

Navalnîi a fost căsătorit cu Iulia Navalnaia, alături de care avea doi copii. Moartea sa a provocat reacții internaționale puternice și a ridicat numeroase semne de întrebare privind condițiile în care a fost tratat în detenție.