Vrei să iei un credit pentru casă? Ce cheltuieli adiţionale te aşteaptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă vrei să iei un credit în vederea achiziţiei unei locuinţe, trebuie să iei în considerare că un asemenea pas presupune şi un efort financiar iniţial important. În funcţie de tipul de credit – accesat prin programul Prima Casă sau un credit ipotecar standard – cheltuielile iniţiale variază semnificativ.

Potrivit calculelor Imobiliare.ro, dacă vrei să cumperi un apartament de, să zicem, 50.000 de euro, ar trebui să dispui, din resurse proprii, de cel puţin 4.000 de euro. Iată pentru ce:

1. Achitarea avansului:            

Cea mai mare parte din această sumă este reprezentată, desigur, de avansul necesar pentru contractarea creditului – iar din acest punct de vedere, împrumuturile de tip Prima Casă continuă să fie cea mai accesibilă variantă. Avansul minim acceptat de către bănci este de 5%, ceea ce echivalează cu o sumă de 2.500 de euro, la o valoare a imobilului de 50.000 de euro. Dacă te afli însă în situaţia de a contracta un credit ipotecar standard, ar trebui să dispui de 15%-25% din valoarea totală a proprietăţii pe care vrei s-o achiziţionezi – iar asta ar însemna între 7.500 şi 12.500 de euro, în funcţie de bancă.

2. Cheltuielile notariale:

Cheltuielile notariale vor „mânca”, de asemenea, o parte importantă din bugetul iniţial al unui cumpărător prin credit. Şi în acest caz, beneficiarii programului guvernamental sunt avantajaţi, întrucât beneficiază de anumite reduceri comparativ cu cei care optează pentru un alt tip de credit. Astfel, un cumpărător prin Prima Casă va plăti puţin peste 500 de euro pentru taxele notariale aferente unei proprietăţi de 50.000 de euro; în cazul unui credit standard, însă, aceste costuri se apropie de 1.000 de euro.

3. Alte costuri asociate creditului:

Celelalte costuri asociate încheierii unui contract de credit se apropie, în cazul unui imobil de 50.000 de euro, de suma de 1.000 de euro. Printre aceste cheltuieli se numără:

  • evaluarea imobilului – costă, în mod normal, aproximativ 100 de euro;
  • poliţa de asigurare a casei – aproximativ 80-90 de euro;
  • depozitul colateral constituit de către bancă – echivalentul a trei rate lunare de dobândă, adică circa 500-600 de euro la un credit pe 30 de ani;
  • comisionul de 0,49% din valoarea garanţiei acordate de către Fondul de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii – doar pentru beneficiarii Prima Casă, se aplică la jumătate din valoarea creditului acordat şi ajunge la circa 120 de euro.
Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști