Vosganian: "Astra pune în joc toată credibilitatea sistemului de asigurări. Ar fi neverosimil să refuze despăgubirea Oltchim cu 10 milioane de euro"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Varujan Vosganian crede că poliţa de 10 milioane de euro de la Astra Asigurări se va constitui în sursă de finanţare a Oltchim

Varujan Vosganian, ministrul Economiei, crede că ar fi neverosimil ca Astra Asigurări, la care Oltchim are o poliţă de asigurări de 10 milioane euro pentru deficienţe manageriale, să refuze plata despăgubirilor pe motiv că nu au fost întrunite condiţiile din contract.

"Ar fi neverosimil să ne spună Astra că nu sunt îndeplinite condiţiile (pentru a se încadra la plata despăgubirilor - n.r.). Înţeleg ca Astra s-a reasigurat la unele dintre cele mai mari companii din lume. În opinia mea, Astra joacă cartea sistemului de asigurări din România pentru că rezolvarea litigiului ar putea să sporească prestigiul domeniului de asigurări din România", a declarat Vosganian joi, într-o conferinţă de presă.

El a completat că nu ştie ce ar fi putut face managementul Oltchim astfel încât Astra să zică acum că totul e bine şi frumos la combinatul vâlcean.

Ministrul a precizat că poliţa de asigurare a fost găsită în arhiva Oltchim în urmă cu o lună, iar autorităţile au semnalat Astra Asigurări printr-o scrisoare trimisă la 30 aprilie că datorează 10 milioane de euro combinatului Oltchim, fără a primi un răspuns până în prezent. Concomitent a fost anunţată şi Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Oltchim a încheiat în 2011 la Astra Asigurări o poliţă de asigurare împotriva deficienţelor de conducere în valoare de 10 milione de euro, pentru care combinatul este cu plata la zi a primelor de asigurare, de 3.000 de euro pe lună, poliţa fiind reînnoită anual.

Cei 10 milioane de euro au fost anunţaţi de Vosganian ca posibilă sursă de finanţare pentru Oltchim, alături de materiile prime, anumite plăţi din partea traderilor şi vânzarea anumitor instalaţii şi închirirerea lor înapoi.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie