Vor fi gata stadioanele până la EURO 2020? Ministrul Dezvoltării a verificat stadiul lucrărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Ion Ştefan a verificat miercuri stadiul lucrărilor la stadioanele Steaua, Giuleşti şi Arcul de Triumf, pe care se vor organiza meciurile din cadrul Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020 (EURO 2020).

„Mi-am început ziua cu o nouă vizită pe şantierele celor trei stadioane la care se lucrează pentru organizarea meciurilor din cadrul Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020 (EURO 2020). După cum am spus şi săptămâna trecută, finalizarea acestor obiective este una dintre priorităţile mele, iar constructorii sunt sigur că se vor obişnui cu asemenea vizite neanunţate. 

Este important să ştim în permanenţă care este stadiul lucrărilor şi de ce mai este nevoie pentru ca angajamentele asumate de România să poată fi respectate, iar lucrările să fie de calitate!”, a declarat, astăzi, 13 noiembrie, Ion Ştefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei. 

Astfel, ministrul s-a întâlnit cu reprezentanţii constructorilor de la stadioanele Steaua Bucureşti, Giuleşti „Valentin Stănescu” şi „Arcul de Triumf”, care l-au asigurat că toate lucrările sunt în grafic şi au avansat faţă de săptămâna trecută, astfel încât:

la Steaua (capacitate de 31.254 de locuri):

o s-au executat lucrările de infrastructură în proporţie de 95%; 

o se execută lucrări la partea de suprastructură a stadionului, lucrări din beton monolit şi prefabricate (stadiul acestora este de cca. 85%); 

o au început lucrările la instalaţii şi arhitectură pentru spaţiile aferente subsolului stadionului (stadiul de cca. 25%); 

o confecţia metalică a acoperişului este 50% montată. 

la Rapid (capacitate de 14.050 de locuri):

o săpătura este realizată în proporţie de 100%;

o betonul de egalizare, în proporţie de 95%;

o hidroizolaţie la nivelul fundaţiilor, în proporţie de 95%;

o fundaţii, în proporţie de 50%.

la Arcul de Triumf (capacitate de 8.207 de locuri ):

o lucrările de săpătură, radier, hidroizolaţii sunt realizate în proporţie de 95%;

o lucrările de execuţie stâlpi, diafragme, fundaţii izolate - 85%;

o lucrările de execuţie a elementelor structurale aferente suprastructurii - 30%.

Cele 3 stadioane se realizează prin Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, derulat de Compania Naţională de Investiţii, bugetul total fiind de peste 500 de milioane de lei.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”