Vlădescu: Au rămas una-două variante de reducere a deficitului bugetar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul variantelor de reducere a deficitului pe care Guvernul le analizează în negocierile cu FMI s-a restrâns la una sau două, a anunţat astăzi ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, fără a preciza însă şi care sunt aceste variante de lucru. Decizia finală va fi luată până vineri, a adăugat ministrul de resort.

"Pot spune în mod cert că variantele pe care le analizăm s-au restrâns şi probabil că mâine cel mai târziu vom avea decizia finală, care va trebui discutată şi cu primul ministru şi cu guvernul", a declarat Sebastian Vlădescu.

"Mai avem una sau două variante. Cred că o expresie preferată a guvernatorului BNR este fine tunning. Suntem în zona de fine tunning. Rămâne să vedem exact care este cea mai bună modalitate de a ieşi din situaţia extrem de dificilă în care ne aflăm, fără să afectăm speranţa de creştere economică", a spus ministrul Finanţelor. 

Misiunea Fondului Monetar Internaţional a decis să îşi amâne plecarea din România şi să continue negocierile cu autorităţile de la Bucureşti pe parcursul acestui week-end, până pe 9 mai, informează FMI.

Premierul Emil Boc are programată joi, de la ora 14.30, o nouă întâlnire cu reprezentanţii FMI. De la ora 17.00, membrii minisiunii FMI se vor întâlni cu Traian Băsescu.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată