Virgil Popescu: Ne gândim la o modalitate de a-i bonifica pe cei care economisesc energie

0
Publicat:

Executivul se gândeşte la o modalitate de a-i bonifica pe cei care doresc să economisească energie, a precizat miercuri, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Statele UE ar putea fi obligate să reducă cu cel puțin 5% consumul de energie, Foto: Arhivă Adevărul

Executivul se gândeşte la o modalitate de a-i bonifica pe cei care doresc să economisească energie, a precizat miercuri, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Ne gândim, şi premierul a spus, ne gândim şi la o modalitate de a-i bonifica pe cei care doresc să facă acest lucru. Şi vrem să venim nu numai cu „trebuie să plătească mai mult dacă consumă mai mult" ci şi dacă cumva economisesc să câştige ceva. Şi ne gândim să îmbinăm aceste două lucruri. Nu mă întrebaţi cum va fi, pentru că gândim acest mecanism cum ar trebui să fie în aşa fel încât să fie şi stimulativ, pentru că ne dorim efectiv ca oamenii să rămână cu mai mulţi bani în buzunar", a spus ministrul, informează Agerpres.

Pe de altă parte, oficialul a transmis că şi-ar dori ca multe industrii să fie prinse în Ordonanţa de Urgenţă privind plafonarea preţurilor la energie, însă acest act normativ a fost creat „exact pe ce s-a hotărât în Coaliţia de Guvernare".

Mi-aş dori foarte multe industrii să fie prinse în această ordonanţă, aşa cum era şi înainte. Şi Ministerul Energiei să ştiţi că nu se va opune niciodată de a proteja mai mult, o plajă mai largă de industrii şi o plajă mai largă de populaţie. Trebuie să discutăm şi cu Ministerul Economiei, şi cu Ministerul de Finanţe, pentru că nu noi suntem cei care spunem ce industrii trebuie să intre. Ordonanţa a fost creată exact pe ce s-a hotărât în Coaliţia de guvernare", a explicat Virgil Popescu.

În ceea ce priveşte bolnavii cu aparate medicale, el a subliniat că aceştia trebuie ajutaţi fie prin prevederile Ordonanţei fie, de exemplu cu vouchere.

Pentru bolnavii cu aparate medicale, l-am văzut şi astăzi pe domnul prim-ministru că în şedinţa de Guvern a solicitat exact la cei care sunt în drept să ne spună câţi bolnavi sunt care au aparate medicale, unde sunt, pentru că e normal să fie înregistraţi, pentru că normal trebuie ajutaţi. E logic că trebuie ajutaţi şi trebuie ajutaţi punctual. Ei pot fi ajutaţi prin această ordonanţă sau punctual prin, de exemplu, prin vouchere direct ţintite către persoanele respective", a precizat Popescu.

Statele UE ar putea fi obligate să reducă consumul

Statele Uniunii Europene ar putea fi obligate să reducă cu cel puțin 5% consumul de energie în timpul orelor de vârf selectate, a informat miercuri Comisia Europeană.

„Este vorba de o reducere de energie de 5% pe care statele europene trebuie să o facă în orele de vârf. Nu există o soluţie prescrisă pentru fiecare stat. Cu alte cuvinte, se pune problema ca fiecare ţară să decidă cum implementează această măsură. Spun asta pentru că şi noi, românii, suntem foarte sensibili. Şi eu am făcut lecţiile la lampa cu gaz pentru că se închidea lumina. Pe de altă parte, se invocă faptul că şi statele europene în criza combustibilului fosil din anii 70 au făcut eforturi mari pentru a reduce consumul, deci şi cei din vestul Europei spun: Şi noi ştim cum e. prin metode flexibile, prin stimuli acordaţi se poate ajunge la o astfel de reducere”, a declarat comisarul european pe Transporturi, Adina Vălean, la Strasbourg, pentru News.ro.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”