Virgil Popescu anunţă lansarea mai multor scheme de ajutor pentru modernizarea sistemului energetic

0
Publicat:

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat sâmbătă lansarea în dezbatere publică a schemei de ajutor de stat aferente investiţiilor în modernizarea sistemului energetic, bugetul alocat fiind de 200 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare.

Virgil Popescu anunţă o schemă de ajutor pentru reabilitarea reţelelor de termoficare, Foto: Gov.ro

,,Am lansat în dezbatere publică: Schema de ajutor de stat cu Ghidul specific şi anexe aferent investiţiilor în infrastructura energetică, în cadrul programului-cheie 5: Cogenerare de înaltă eficienţă şi modernizarea reţelelor de termoficare - Sprijin pentru modernizarea şi realizarea de centrale în cogenerare de înaltă eficienţă şi pentru modernizarea reţelelor de termoficare.

Schema de ajutor de stat privind sprijinirea modernizării/reabilitării reţelei inteligente de termoficare din Fondul pentru Modernizare se adresează unităţilor administrativ-teritoriale şi operatorilor de transport şi distribuţie a energiei termice definiţi conform legislaţiei naţionale în vigoare, care propun investiţii în distribuţia energiei termice de la nivelul sistemelor centralizate de termoficare, în vederea creşterii confortului termic al consumatorilor, simultan cu scăderea costurilor aferente producerii şi consumului de energie şi luând în considerare evoluţiile în domeniul eficienţei energetice la nivelul centrelor urbane", a scris, pe Facebook, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Potrivit acestuia, prezenta schemă se aplică pentru proiectele care vizează:

a. Modernizarea/reabilitarea rețelei termice inteligente,

b. Creșterea securității furnizării energiei termice prin reducerea numărului de întreruperi,

c. Crearea infrastructurii necesare pentru dezvoltarea unor activități economice noi, precum şi dezvoltarea infrastructurii energetice termice naționale la standarde europene aplicabile în domeniu,

d. Creșterea eficienței energetice în sistemele centralizate de transport și distribuție a energiei termice, prin optimizarea rețelelor de distribuție/transport a/al agentului termic,

precum și prin implementarea unui sistem de conducte dotate cu sistem de detectare, semnalizare și localizare a pierderilor,

e. Utilizarea rațională a resurselor energetice termice prin reducerea pierderilor,

f. Minimizarea impactului negativ asupra mediului,

g. Reducerea costurilor de mentenanță ale rețelelor de distribuție a energiei termice.

h. Digitalizarea rețelelor de distribuție energie termică prin colectarea și întreținerea tuturor datelor necesare modelarii tehnice și georeferențiale ale elementelor de rețea.

,,Aceasta contribuie fundamental la implementarea conceptului de rețea inteligenta de distribuție energie termică, creșterea capacității de integrare a unor noi forme de producție/consum și facilitarea unor noi modele de afaceri și structuri de piață.", precizează sursa citată.

Prezenta schemă intră în vigoare la data aprobării şi se aplică până la data de 31 decembrie 2030.

,,Bugetul total alocat al schemei este echivalentul în lei al sumei de 200.000.000 euro şi reprezintă sume nerambursabile din Fondul pentru modernizare", a mai scris Virgil Popescu pe reţeaua de socializare.

Mai multe detalii aici.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune