VIDEO Care sunt soluţiile de creştere economică prezentate de Christine Lagarde, directorul general al FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lagarde a laudat Romania pentru progresele facute in ultimii 20 de ani. FOTO Eduard Enea

Capitalul uman, resursele energetice, fondurile europene, întreprinderile de stat şi un sector bancar care sprijină economia reală sunt soluţiile pentru o creştere economică sănătoasă pe termen lung, consideră Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), într-un discurs ţinut la Bucureşti cu titlul “Eastern Europe and România: The Road Ahead”.

“Aveţi un capital uman extraordinar. Apoi aveţi surse de energie. Gazul nu poate fi extras fără mari investiţii. Există finanţare disponibilă, administraţie ce poate fi eficientizată şi folosită în parteneriat cu Uniunea Europeană”, a spus Lagarde. Ea a mai completat şi că mai e loc de muncă în întreprinderile de stat.

Şefa FMI s-a aplecat mai mult asupra sistemului bancar: ea a apreciat că înţelegerile Viena 1 şi Viena 2 au fost de succes, dar că poate e nevoie şi de Viena 3 “pentru că economiile trebuie finanţate”. Lagarde a criticat sistemul financiar pentru că şi-a luat riscuri în lumea produselor financiare, dar nu creditează economia reală.

“În 2008, dezintermedierea financiară era necesară. Acum, finanţarea bancară e dorită de întreprinderi pentru a pune în practică proiectele. Preluarea de risc din anii 2007-2008 ar trebui înlocuită de bănci cu riscul de a finanţa economia reală, în locul produselor financiare”, a spus Lagarde.

Oficialul a mai afirmat că, pentru a servi economia, sectorul financiar trebuie reglementat bine şi eficient.

Concomitent, pentru dezvoltare ar mai fi nevoie de îmbunătăţirea mediului de afaceri, nu doar pentru privaţi ci şi pentru stat, prin folosirea fondurilor europene. Lagarde a mai declarat că şomajul printre tineri este 20%, ceea ce reprezintă “un strigăt pentru ajutor”.

Lagarde a folosit şi o expresie românească, “unde-s doi, puterea creşte” pentru a arăta că toate acestea trebuie realizate împreună.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE