Veşti proaste. FMI spune că perspectivele economice s-au înrăutăţit faţă de cele mai recente estimări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Economistul şef al Fondului Monetar Internaţional spune că perspectivele economiei mondiale s-au înrăutăţit, comparativ cu ultimele prognoze publicate de FMI în urmă cu trei săptămâni, iar lumea se poate aştepta la noi valuri de turbulenţe pe pieţele financiare, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Cea mai recentă prognoză a FMI pentru România, din luna aprilie, arăta economia României se va contracta cu 5% în anul 2020, pe fondul crizei provocate de pandemia de coronavirus, pe care instituţia o numeşte „marea carantină” şi „o criză cum nu a mai fost alta”. FMI estima că economia urma să revină la o creştere de 3,9% în 2021. Şomajul ar urma să crească exploziv la 10% în 2020, faţă de 3,9% în 2019, iar apoi să scadă uşor la 6% în 2021.

Necesităţile de finanţare externă ale statelor în curs de dezvoltare vor fi, probabil, mai mari decât suma de 2.500 miliarde de dolari pe care FMI o preconiza anterior, a declarat joi economistul şef al FMI, Gita Gopinath, cu ocazia unui webcast găzduit de Consiliul pentru Relaţii Externe.

FMI va avea nevoie de toate resursele sale de creditare actuale, în valoare de 1.000 de miliarde de dolari, şi nu este reticent să spună statelor membre care este sprijinul de care este nevoie.

„Ştim că această criză nu va dispărea prea curând. Lucrurile se vor înrăutăţi. Criza sanitară nu a fost încă rezolvată”, a spus Gita Gopinath.

În cel mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat în aprilie de FMI, instituţia financiară internaţională prognoza că PIB-ul mondial va înregistra un declin de 3% în acest an.

Însă acest scenariu se baza pe ipoteza că pandemia va dispărea în a doua jumătate a acestui an iar măsurile de izolare vor putea fi ridicate treptat, un scenariu care acum pare mai puţin probabil, a subliniat Gopinath.

Tot în raportul din aprilie FMI a prezentat trei scenarii alternative conform cărora coronavirusul va dura mai mult decât se preconiza, va reveni în 2021 sau ambele cazuri. O pandemie mai lungă ar şterge 3% din PIB în acest an comparativ cu scenariul de bază, în timp ce o pandemie mai lungă plus o reluare anul următor ar însemna o revizuire în jos a prognozelor cu 8% în 2021, susţine FMI.

La acelaşi webcast, Kenneth Rogoff, profesor la Universitatea Harvard şi unul din predecesorii lui Gopinath la FMI, a spus că unele ţări se vor confrunta cu o criză a solvabilităţii şi că vor avea nevoie de reducerea datoriilor, mai degrabă decât doar de amânarea unor plăţi. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă