Venezuela, noul lider mondial în petrol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Venezuela a depăşit Arabia Saudită drept statul cu cele mai mari rezerve de petrol din lume, a declarat preşedintele venezuelean Hugo Chavez sâmbătă. La sfârşitul lui 2010, zăcămintele dovedite ale ţării ajungeau la 297 de miliarde de barili, cu 41% mai mari decât se credea anterior, a adăugat Rafael Ramirez, ministrul Energiei de la Caracas, citat de Reuters.

Potrivit datelor Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), în 2009 rezervele Arabiei Saudite ajungeau la numai 265 miliarde de barili. „Avem destul (petrol - n.r.) pentru 200 de ani", a declarat fostul soldat Chavez în faţa parlamentului venezuelean.

BP CONSOLIDEAZĂ LEGĂTURILE CU ROSNEFT

Deşi în trecut au existat suspiciuni că atât Venezuela cât şi Arabia Saudită şi-au exagerat estimările privind zăcămintele de ţiţei, însă producătorii au negat în mai multe rânduri acest lucru.

Cu toate acestea, se pare că ţiţeiul arabilor este de o calitate superioară celui descoperit acum în Venezuela. În căutarea de modalităţi cât mai eficiente de exploatare a rezervelor de ţiţei, British Petroleum (BP) a încheiat un nou acord cu ruşii de la Rosneft, aceştia obţinând o participaţie de 5% la BP.

În schimb, gigantul britanic va dobândi o participaţie de 9,5% la Rosneft, obţinând totodată acces la regiuni din Oceanul Arctic, despre care specialiştii spun că ascunde largi zăcăminte de ţiţei. 

Mai multe pentru tine:
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte