UPDATE Scandalul emisiilor face o nouă victimă: acţiunile Renault scad cu 20%, pe fondul unei investigaţii privind testele de poluare. Renault confirmă raidul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunile Renault au scăzut cu până la 20%, după ce un reprezentant al sindicatului CGT a anunţat că oficiali ai biroului antifraudă din Ministerului Economiei au confiscat computere de la birourile companiei, în cadrul unei posibile investigaţii privind testele pentru emisiile automobilelor. Declinul a ras 5,8 miliarde de euro din valoarea de piaţă a Renault. Grupul francez a confirmat raidul şi cooperează cu autorităţile.

Agenţi ai biroului antifraudă au vizitat unele sedii ale Renault care au legătură cu standardele de testare şi certificare a motoarelor, a declarat Florent Grimaldi, reprezentant al CGT la uzina Renault din Lardy, confirmând o informaţie relatată de AFP, transmite Reuters.

Acest fapt a lăsat impresia că investigaţia este legată de standardele emisiilor, în urma scandalului de la Volkswagen, a spus Grimaldi.

Reprezentanţii Renault şi cei ai biroului antifraudă nu au putut fi contactaţi pentru informaţii.

Acţiunile Renault au scăzut cu 16%, la 72,98 euro pe unitate, iar declinul a atins 20% la un moment dat, cel mai amplu după 2008.

Titlurile Peugeot au coborât cu 8%, la 13,61 euro pe unitate.

Producătorii auto au intrat în atenţia autorităţilor de reglementare din luna septembrie, după ce conducerea Volkswagen a recunoscut că a înşelat testele de poluare pentru 11 milioane de automobile diesel la nivel mondial, prin instalarea unor softuri ilegale care reduc nivelul emisiilor. Scandalul a izbucnit în urma unei investigaţii a autorităţilor americane.

Autorităţile franceze investighează din septembrie dacă VW a înşelat clienţii în privinţa nivelului emisiilor automobilelor diesel şi s-a angajat să extindă cercetările la toţi producătorii, între care Renault şi PSA Peugeot Citroen.

Separat, autoritatea franceză pentru mediu a început testarea aleatorie a vehiculelor, pentru a vedea diferenţele dintre rezultatele testelor de laborator şi cele ale testelor în condiţii reale.

Peugeot a anunţat în octombrie că nu a folosit niciodată softuri pentru modificarea rezultatelor testelor de poluare.

Renault deţine constructorul român Dacia.

Grupul Volkswagen este investigat în mai multe state din întreaga lume, după ce a recunoscut în luna septembrie că a instalat un soft care manipula emisiile pe 11 milioane de autoturisme.

Autoritatea germană pentru transport rutier (KBA) a anunţat în luna noiembrie că va verifica emisiile a 50 de modele de maşini cu propulsie diesel, inclusiv motoare Dacia, în cadrul anchetei declanşate după dezvăluirile despre softul folosit de grupul auto Volkswagen.

Potrivit KBA urmau a fi verificate modele diesel Dacia, Audi (A3, A6), BMW (seria 3, seria 5, Mini), Ford (Focus şi C-Max), Opel (Astra, Insignia, Zafira), Mercedes (C-Klasse, CLS, Sprinter, V-Klasse), Porsche (Macan), Smart (ForTwo), Volkswagen (Golf, Beetle, Passat, Touran, Polo, Golf SportsVan, Touareg, Crafter, Amarok), Alfa Romeo (Giulietta), Chevrolet (Cruze), Fiat (Panda, Ducato), Hyundai (iX35, i20), Honda (HR-V), Jeep (Cherokee), Land Rover (Evoque), Mazda (Mazda 6), Mitsubishi (ASX), Nissan (Navara), Peugeot (308), Renault (Kadjar), Toyota (Auris) şi Volvo (V60).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dragoș Bucur despre noul sezon „Visuri la cheie”: „Ar fi trebuit să ne apucăm de treabă, dar ... o veste foarte grea pentru noi, dar mai ales pentru familie”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare