UPDATE Scandalul emisiilor face o nouă victimă: acţiunile Renault scad cu 20%, pe fondul unei investigaţii privind testele de poluare. Renault confirmă raidul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunile Renault au scăzut cu până la 20%, după ce un reprezentant al sindicatului CGT a anunţat că oficiali ai biroului antifraudă din Ministerului Economiei au confiscat computere de la birourile companiei, în cadrul unei posibile investigaţii privind testele pentru emisiile automobilelor. Declinul a ras 5,8 miliarde de euro din valoarea de piaţă a Renault. Grupul francez a confirmat raidul şi cooperează cu autorităţile.

Agenţi ai biroului antifraudă au vizitat unele sedii ale Renault care au legătură cu standardele de testare şi certificare a motoarelor, a declarat Florent Grimaldi, reprezentant al CGT la uzina Renault din Lardy, confirmând o informaţie relatată de AFP, transmite Reuters.

Acest fapt a lăsat impresia că investigaţia este legată de standardele emisiilor, în urma scandalului de la Volkswagen, a spus Grimaldi.

Reprezentanţii Renault şi cei ai biroului antifraudă nu au putut fi contactaţi pentru informaţii.

Acţiunile Renault au scăzut cu 16%, la 72,98 euro pe unitate, iar declinul a atins 20% la un moment dat, cel mai amplu după 2008.

Titlurile Peugeot au coborât cu 8%, la 13,61 euro pe unitate.

Producătorii auto au intrat în atenţia autorităţilor de reglementare din luna septembrie, după ce conducerea Volkswagen a recunoscut că a înşelat testele de poluare pentru 11 milioane de automobile diesel la nivel mondial, prin instalarea unor softuri ilegale care reduc nivelul emisiilor. Scandalul a izbucnit în urma unei investigaţii a autorităţilor americane.

Autorităţile franceze investighează din septembrie dacă VW a înşelat clienţii în privinţa nivelului emisiilor automobilelor diesel şi s-a angajat să extindă cercetările la toţi producătorii, între care Renault şi PSA Peugeot Citroen.

Separat, autoritatea franceză pentru mediu a început testarea aleatorie a vehiculelor, pentru a vedea diferenţele dintre rezultatele testelor de laborator şi cele ale testelor în condiţii reale.

Peugeot a anunţat în octombrie că nu a folosit niciodată softuri pentru modificarea rezultatelor testelor de poluare.

Renault deţine constructorul român Dacia.

Grupul Volkswagen este investigat în mai multe state din întreaga lume, după ce a recunoscut în luna septembrie că a instalat un soft care manipula emisiile pe 11 milioane de autoturisme.

Autoritatea germană pentru transport rutier (KBA) a anunţat în luna noiembrie că va verifica emisiile a 50 de modele de maşini cu propulsie diesel, inclusiv motoare Dacia, în cadrul anchetei declanşate după dezvăluirile despre softul folosit de grupul auto Volkswagen.

Potrivit KBA urmau a fi verificate modele diesel Dacia, Audi (A3, A6), BMW (seria 3, seria 5, Mini), Ford (Focus şi C-Max), Opel (Astra, Insignia, Zafira), Mercedes (C-Klasse, CLS, Sprinter, V-Klasse), Porsche (Macan), Smart (ForTwo), Volkswagen (Golf, Beetle, Passat, Touran, Polo, Golf SportsVan, Touareg, Crafter, Amarok), Alfa Romeo (Giulietta), Chevrolet (Cruze), Fiat (Panda, Ducato), Hyundai (iX35, i20), Honda (HR-V), Jeep (Cherokee), Land Rover (Evoque), Mazda (Mazda 6), Mitsubishi (ASX), Nissan (Navara), Peugeot (308), Renault (Kadjar), Toyota (Auris) şi Volvo (V60).

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite