Unde merg românii în vacanță la sfârșitul verii și ce sume sunt nevoiți să scoată din buzunare

0
Publicat:

Topul destinațiilor de vacanță din luna august, vârful sezonului estival, a fost dominat de România, urmată de Grecia, Turcia, Spania și Bulgaria, arată datele companiei de călătorii Eximtur.

Românii vor să călătorească în destinații precum Maldive și Thailanda la toamnă, Foto: Eximtur

Potrivit sursei citate, în România și Grecia, turiștii români au ales în principal hotelurile de patru și trei stele, situate la o distanță cât mai mică față de plajă. Hotelurile de cinci stele, alese în special în destinații care oferă preponderent servicii all-inclusive, precum Turcia și Bulgaria, sunt pe locul trei în clasamentul rezervărilor realizate pentru luna august.

Pentru marea majoritate a turiștilor români, durata vacanței, conform datelor Eximtur, este de șapte zile.

Specialiştii susţin că stațiunile din România preferate de turiști în luna august au fost: Mamaia, Băile Felix, Eforie Nord, Olimp și Venus. Valoarea medie a serviciilor turistice alocate pentru vacanță în România, în august, a fost de 350 euro/persoană.

Numărul de clienți în destinații externe a crescut cu 30%

Pe de altă parte, numărul de turiști care au ales să călătorească în străinătate în luna august a crescut cu 30% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Bugetul mediu alocat pentru o vacanță în destinații externe este la un nivel comparabil cu cel din august 2022, de aproximativ 660 euro/ persoană. Regiunile sau stațiunile preferate din străinătate au fost Creta, din Grecia, Antalya, din Turcia si Nisipurile de Aur, din Bulgaria.

Tendințele toamnei

Scade vârsta medie a turiștilor în stațiunile balneoclimatrice

În această toamnă, în topul rezervărilor pentru România se menține Băile Felix. A crescut interesul și pentru vacanțe în stațiunile balneoclimaterice unde s-au realizat investiții în unități de cazare și baze de tratament. Astfel, cele mai căutate stațiuni în lunile de toamnă sunt: Băile Felix, Călimănești-Căciulata, Băile Herculane și Sovata.

Media de vârstă a turiștilor care merg în stațiunile balneoclimaterice a scăzut, pentru că tot mai mulți tineri caută vacanțe pentru intreținere și relaxare, cu proceduri SPA& Wellness și de înfrumusețare.

Un weekend la Felix în septembrie, 250 euro

Cei care au plecat la începutul verii în vacanță pot simți nevoia de relaxare din nou, în septembrie. Astfel, pentru două nopti de cazare cu demipensiune, la un hotel de 4*, cu aquapark, din Băile Felix, costul ar fi de aproximativ 250 euro/ persoană.

Destinații cu zbor charter, de la 600 euro/persoană

Turiștii care nu și-au ales încă vacanța mai pot rezerva pachete cu zbor charter în destinații unde temperaturile sunt mai prietenoase în următoarea perioadă, precum Tunisia, Antalya, Hurghada, Grecia (Skiathos și Creta). Prețurile pornesc de la 600- 700 euro/ persoană/ pachet de servicii, cu toate taxele incluse.

Egipt, Maldive și Thailanda, preferate pentru sezonul de toamnă-iarnă

În lunile de toamnă, urcă în top Turcia, Tunisia, Cipru și Egipt, septembrie și octombrie fiind perfecte pentru vacanțe in aceste destinații. Prețurile pornesc de la 590 euro de persoană, pentru un sejur de șapte nopți.

Se remarcă o creștere substanțială a rezervărilor pentru destinații exotice precum Maldive și Thailanda, în perioada noiembrie - decembrie. O vacanță de nouă nopti, la un hotel recomandat de 5 stele din Thailanda, cu mic dejun, la începutul lunii decembrie, costă aproximativ 1.700 euro/ persoană.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie