Una dintre cele mai mari companii românești din domeniul alimentar închide o fabrică importantă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Lactalis România a anunțat că au început procedurile pentru închiderea fabricii din Miercurea Ciuc, lăsând aproape 100 de angajați fără loc de muncă.

Una dintre cele mai mari companii românești din domeiul alimentar închide o fabrică importantă

Cu toate că activitatea de producție a fabricii din Miercurea Ciuc se va opti, grupul Lactalis România a anunțat investiții în celelalte fabrici rămase în țară: cea din Oiejdea, județul Alba, din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava și cea din Tunari, Județul Ilfov.

Angajaţii noştri din cadrul unităţii au fost anunţaţi, iar prioritatea noastră este să îi susţinem în perioada următoare şi să le oferim tot suportul posibil. În acelaşi timp, dorim să ne reafirmăm angajamentele investiţionale şi de dezvoltare pe piaţa românească, ca parte a strategiei de afaceri pe termen lung a Grupului Lactalis. Am investit peste 60 de milioane de euro în ultimii 5 ani în România, iar pentru anul în curs avem planificate investiţii de peste 13 milioane de euro. Aceste investiţii ne vor permite să fim mai competitivi şi să ne diversificăm în continuare portofoliile de produse, în beneficiul final al consumatorilor români” precizează Onur Barim, directorul general al Grup Lactalis România, conform Zf.ro, citat de stiripesurse.ro.

În unitatea de producție din Miercurea Ciuc își desfășurau până la acest moment un număr de 95 de angajați, care, în perioada imediat următoare închiderii fabricii, vor beneficia de măsuri compensatorii și de toate beneficiile prevăzute în contractul colectiv de muncă pentru procedura concedierii colective, conform reprezentanțiilor grupului românesc Lactalis.

De asemenea, vor primi consiliere pentru reintegrare profesională şi suport pentru eventuala recalificare personală. Până la finalizarea procesului de oprire a activităţii unităţii, aceasta va continua să opereze la nivelul curent”, au mai specificat reprezentanții companiei.

Decizia nu afectează în niciun fel portofoliul de produse al brandurilor Lactalis România. Sortimentele de lactate produse la Miercurea Ciuc vor fi realizate în continuare în celelalte fabrici româneşti ale Grupului, astfel încât consumatorii români vor avea mai departe acces la aceste produse. 

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Aspectul ”întunecat” din astrograma celor mai controversați criminali în serie. Toți aveau această caracteristică și energie joasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete