Una dintre cele mai mari companii din România face concedieri în masă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai mari companii din domeniul comunicaţiilor a anunţat că va face concedieri masive în perioada imediat următoare, măsurile fiind luate în scopul îmbunătăţirii interacţiunii cu clienţii săi. Anunţul companiei precizează însă că se vor implementa şi alte iniţiative de business, concedierea a aproximativ 12% dintre angajaţi urmând să fie finalizată până la sfârşitul lunii octombrie

„Procesul a fost demarat astăzi, prin iniţierea consultării cu organizaţiile sindicale, durata procesului urmând să fie guvernată de prevederile legale în vigoare; estimăm că acesta va fi încheiat la sfârşitul lunii octombrie”, au declarat reprezentanţi ai Telekom pentru „Adevărul”.

”În urmă cu doi ani, Telekom Romania a iniţiat un program de transformare pentru a reduce complexitatea proceselor, prin redefinirea modelului operaţional, având ca scop îmbunătăţirea interacţiunii cu clienţii săi, prin digitalizare şi simplificare. Pe lângă iniţiativele de business, ca parte a acestui program, Telekom Romania anunţă intenţia de a restructura 692 de poziţii din totalul de 5.831 de angajaţi în prezent la nivelul grupului de companii - 438 de poziţii din cadrul Telekom Romania Communications S.A., respectiv 254 de poziţii din cadrul Telekom Romania Mobile Communications S.A.”, a informat compania, prin intermediul unui comunicat.

Continuarea procesului de transformare asigură creşterea pe termen lung a grupului de companii, în contextul dezvoltării rapide a tehnologiei, al unei pieţe puternic concurenţiale, precum şi al schimbărilor globale la nivelul modelelor de afaceri, care afectează îndeosebi companiile de tehnologie. 

„Poziţiile care urmează să fie restructurate vor fi decise pe baza obiectivelor de business ale companiei, în linie cu strategia de simplificare şi digitalizare. În cadrul procesului de restructurare, Telekom Romania va aplica măsurile de protecţie socială, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Evaluarea performanţei va fi utilizată ca criteriu în departajarea angajaţilor care ocupă poziţii similare. 

Reducerea complexităţii proceselor interne identificate şi a portofoliului de produse şi servicii conduce la schimbări în structura echipelor din cadrul organizaţiei, necesare pentru îndeplinirea obiectivelor strategice ale companiei. Optimizarea proceselor, automatizarea şi introducerea de roboţi într-o serie de procese interne sunt câteva dintre priorităţile companiei în toate ariile operaţionale, cu progrese semnificative până acum în ariile de IT, Tehnologie, Financiar şi Logistică.

În cadrul procesului de transformare, Telekom Romania şi-a simplificat portofoliul de servicii şi a lansat o serie de iniţiative care să îmbunătăţească experienţa clienţilor, cu accent pe interacţiunea digitală. Telekom Romania îşi propune să continue creşterea vânzărilor prin intermediul canalelor online în următorii trei ani. De asemenea, gradul de adopţie a noii aplicaţii de management al contului, MyAccount Telekom, este în creştere în rândul clienţilor, asigurându-le acestora o gestionare mai uşoară a contului şi a serviciilor utilizate. În viitor, clienţii vor putea să identifice şi să soluţioneze diverse deranjamente online, mai uşor şi mai rapid”, a informat Telekom.

Anunţul companiei survine informaţiilor vehiculate de mai bine de o jumătate de an, potrivit cărora Deutsche Telekom, acţionarul majoritar al Telekom România, intenţionează să iasă din ţara noastră, nefiind exclusă vânzarea acţiunilor către unele entităţi din Rusia.

Zvonurile privind vânzarea operaţiunilor Telekom România au apărut în luna ianuarie din acest an, când omul de afaceri bulgar Spas Rusev a declarat pentru publicaţia bulgară Capital.bg că achiziţia Telekom Albania ar fi prima etapă a tentativei sale de consolidare a pieţei telecomunicaţiilor în Balcani. Acesta a mai declarat că negociază cu Deutsche Telekom pentru preluarea companiei din România, urmând apoi Macedonia.

Telekom Romania Communications (fosta Romtelecom) este detinuta de grupul elen OTE (54,01% din actiuni) si de statul roman (45,99% din actiuni). Actionarul majoritar al OTE este grupul german Deutsche Telekom, care detine 40% din actiunile grupului elen.

Telekom Romania Mobile Communications (fosta Cosmote) este detinuta de Cosmote Mobile Communications (69,99999874% din actiuni), Telekom Romania Communications (30%) si actionari persoane fizice (0,00000126%).

Citeşte şi:

Fost Ministru al Comunicaţiilor: Dacă Telekom se vinde către ruşi, înseamnă că cineva a dat mită acolo sus. Ce implicaţie ar putea avea Vâlcov

Mai multe pentru tine:
Cât timp mai poate Rusia să finanțeze războiul? „Scăderea exporturilor nu va opri capacitatea lui Putin de a continua conflictul“
După ce l-a numit „trădător”, Ioan Becali revine cu noi aprecieri la adresa lui Cristi Chivu. Ce spune despre jocul Interului
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”