Un nou instrument de ajutor pentru firme. Statul va acorda facilităţi la plăţile dintre comercianţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat, printr-un memorandum, un nou produs, IMM Factor, privind garantarea instrumentelor de plată în relaţiile comerciale dintre comercianţi, a anunţat, joi, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, scrie Agerpres.

„Având în vedere condiţiile dificile din economie, riscul major în această perioadă ca urmare a efectelor crizei provocate de epidemia cu coronavirus este riscul de neplată a furnizorilor, a contractelor comerciale, a livrărilor de bunuri şi servicii. Riscul acesta de neplată poate crea un blocaj în economie, prin acumularea de datorii neplătite între comercianţi şi arierate între diverse societăţi comerciale. Guvernul a adoptat un astfel de program pentru a stimula instrumentele de garantare a unor facilităţi de plată între comercianţi, numite factoring sau scontare”, a declarat Ionel Dancă la Palatul Victoria, în cadrul unei conferinţe de presă în care prezentat deciziile luate în şedinţa de guvern de miercuri.

El a arătat cum funcţionează noile produse financiare.

„Atunci când un comerciant a contractat o livrare de bunuri şi servicii cu plata facturii la un anumit termen, el poate merge către un finanţator, către o bancă comercială şi să ceară, prin aşa-numitul produs de factoring, plata imediată a acelei facturi. Se duce cu factura la bancă şi cere plata în proporţie de până la 80% a facturii până la plata acesteia de către furnizor. Pentru a stimula o astfel de practică în economie, care funcţionează în economiile dezvoltate şi nu numai, Guvernul vine cu acest produs şi garantează în proporţie de 50% finanţatorului plata acestei facturi. Dacă un comerciant are o livrare de bunuri şi servicii cu un preţ de un milion de lei, cu termen de plată la trei luni, el poate merge imediat la bancă şi să ceară, până primeşte banii de la client, să ceară 80% din valoarea acestei facturi, respectiv 800 de mii de lei. Statul, Guvernul României, vine şi îi garantează finanţatorului 50% din această valoare, respectiv 400 de mii de lei. Astfel, banii circulă în economie mult mai repede şi se evită riscul de neplată şi de acumulare de arierate”, a spus Dancă.

El a explicat şi procedura în cazul scontării.

„În mod similar, scontarea funcţionează pentru valoarea acestor creanţe la valoarea lor nominală, respectiv atunci când un comerciant are de încasat de la un client o anumită sumă, aceasta poate fi cumpărată ca un credit de un finanţator, de către o bancă comercială la valoarea nominală, în întregime sau parţial. Şi în acest caz, produsul pe care l-am aprobat în şedinţa de guvern de ieri, IMM Factor, vine şi garantează în proporţie de 50% recuperarea acestor creanţe de către finanţator şi beneficiază, ca şi în cazul celorlalte produse, precum IMM Leasing, de aceleaşi avantaje din punct de vedere al costurilor de administrare, respectiv dobândă subvenţionată 50% şi costuri de administrare subvenţionate în proporţie de 100%”, a precizat Dancă.

Plafonul maxim, a adăugat el, la un astfel de produs pentru un beneficiar este de 12 milioane de lei.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi