Un fermier acuză: În 2016 am sesizat Preşedinţia şi Ministerul Agriculturii că vin porcii mistreţi din Ucraina bolnavi de pesta porcină şi ţara va fi condamnată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atât Preşedinţia, cât şi Ministerul Agriculturii au fost avertizaţi din anul 2016 că vin porcii mistreţi din Ucraina bolnavi de pesta porcină şi România va fi condamnată, însă ideea nu a avut niciun ecou, atrage atenţia directorul general al Combinatului Agroindustrial Curtici, Dimitrie Muscă, potrivit Agerpres.

„Porci ucişi, peste 300.000 de capete de către ANSVSA, în contrapartidă cu 130.000 de mistreţi existenţi în ţară. Întrebare: Merită afacerea? Unii păgubesc, alţi se îmbogăţesc”, spune Dimitrie Muscă, care acuză autorităţile că nu au luat măsurile necesare pentru a preveni intrarea virusului pestei porcine africane în ţară.

Directorul combinatului precizează că în urmă cu aproape trei ani autorităţile au primit din partea Uniunii Europene avertizări cu privire la pericolul pestei porcine africane, acestea neluând măsuri.

„Încă din anul 2015, autorităţile au fost avertizate de pericolul pestei porcine africane de către Uniunea Europeană, iar în anul 2016 am sesizat - atât Preşedinţia, cât şi Ministerul Agriculturii - că vin porcii mistreţi din Ucraina bolnavi de pesta porcină africană şi ţara va fi condamnată. Această idee nu a avut niciun ecou, iar după un an şi jumătate s-a întâmplat nenorocirea, o catastrofă naţională”, anunţă directorul CA Curtici în scrisoare.

„Cauza principală a pestei porcine africane o constituie mistreţul. În ţara noastră, pesta porcină africană a pătruns prin intermediul mistreţilor din Ucraina, iar literatura de specialitate spune că această boală puternic infecţioasă creează în 10% din mistreţi forme de rezistenţă, astfel mistreţii bolnavi sau trecuţi prin boală rămân purtători şi eliminatori de virus peste 400 de zile”, menţionează sursa citată.

Directorul CA Curtici apelează la organele de cercetare penală pentru a se sesizeza din oficiu în vederea opririi „sabotajului economic şi a distrugerii industriei cărnii de porc”, precum şi „tragerea la răspundere a guvernanţilor, care nu vor să facă demersurile necesare pentru începerea împuşcării, în totalitate, a mistreţilor”.

„În caz contrar împuşcaţi-ne pe noi! Atât ne-a mai rămas. În cazul de la Satu Mare, am fost minţiţi. Pesta porcină africană nu a fost introdusă prin alimente (mezeluri, carne etc.), vectorul principal fiind tot mistreţul provenit din Ucraina”, spune Dimitrie Muscă.

„Românii şi-au înţărcat copiii cu carne de porc, iar dumneavoastră domnilor guvernanţi doriţi să ne luaţi şi acest drept. Carnea de porc care va fi importată va costa dublul preţului cărnii româneşti de azi. Sperăm că organele de cercetare penală îi vor trage la răspundere pe toţi acei vinovaţi de această catastrofă”, a mai adăugat Dimitrie Muscă.

Potrivit directorului general al Combinatului Agroindustrial Cutici, ANSVSA „nu a făcut altceva decât să omoare porcii domestici şi să dezinfecteze focarul, în loc să preîntâmpine apariţia focarelor, să creeze cordoane de protecţie”.

„Oare, soluţiile dezinfectante provin de la o anumită firmă, precum în cazul gripei aviare?! Pentru numele lui Dumnezeu, opriţi crima şi sabotajul agriculturii româneşti!”, mai spune Dimitrie Muscă.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune