Un drum de 10 kilometri va face legătura între Timişoara şi A1. Cine îl construieşte şi când ar trebui să fie gata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania de drumuri a desemnat constructorul care va realiza un drum de legătură de 10 kilometri între A1 şi Timişoara, lucrare care va fi plătitî cu aproape 190 de milioane de lei.

DRDP Timişoara a anunţat, joi seară, că noul drum care va lega Timişoara de autostrada A1 are un constructor. Acesta trebuie să termine lucrările pe cei zece kilometri de la ieşirea din municipiu spre Arad până la autostrada în 24 de luni.

Potrivit DRDP Timişoara, câştigătorul contractului de proiectare şi execuţie a noului drum este Todini Costruzioni Generali S.p.A., care a făcut o ofertă de 189.571.920,62 lei, fără TVA.

„Durata de execuţie a contractului este de 24 luni, din care şase luni perioada de proiectare şi 18 luni perioada de execuţie a lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor este de 84 de luni. Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă în cel mai scurt timp, după îndeplinirea formalităţilor legale privind elaborarea şi avizarea contractului”, au mai transmis cei de la DRDP Timişoara.

Viitorul drum are o lungime de 10 km şi va începe cu circa 300 m înaintea intersecţiei existente dintre drumurile DJ 692 si E671 (DN 69), cu amenajarea unui nod rutier şi se dezvolta pe direcţia Nord-Est spre autostrada A1. Limita de viteză pe acesta va fi de 100 km/h.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat