Un brocker român își deschide propria franciză la nivel național

0
0
Publicat:

Pentru prima oară în România, un brocker 100% român își deschide propriul sistem național de francizare în urma unei investiții de peste 100.000 euro într-o aplicație care să dezvolte brokerajul de credite în România.

AVBS a dezvoltat o aplicatie care sădezvolte brokerajul de credite în România.

"Așa cum eu sunt antreprenor, mi-am dorit să vină în acest sistem, în care dezvoltarea este nelimitată, cât mai mulți oameni. Deschidem sistemul de brokeraj, astăzi, către toți românii care vor să fie antreprenori." (Valentin Anghel, fondator AVBS Credit)

Pentru prima oară în România, o franciză 100% românească se deschide către români. În ajutorul francizaților, AVBS investește peste 100.000 euro într-o aplicație care să dezvolte brokerajul de credite în România.

AVBS Credit, companie de brokeraj 100% românească, lansează o aplicație ce promite să dezvolte atât personalul specializat în piața de credite, cât și accelerarea extinderii companiei în întreaga țară. Aplicația este singura de profil din România și are ca obiectiv utilizatori din toate domeniile de activitate, atât brokeri francizați, cât și parteneri din alte domenii conexe, însă nu se va limita la acestea. 

”Forța de muncă calificată sau care să-și dorească să învețe o specializare a scăzut mult în ultimii ani, iar noi, antreprenorii, ne confruntăm cu un deficit crunt de personal specializat. Astfel am ajuns la ideea acestei aplicații, care este specializată în piața de credite și poate fi folosită de oricine dorește să dezvolte o carieră în domeniul brokerajului de credite. Practic, în ea sunt înmagazinate toate informațiile necesare și sunt actualizate zilnic, pentru a livra clientului final cea mai bună soluție de credit din piață. Nu mai este nevoie ca brokerul să piardă timp să caute soluții sau să calculeze variante de creditare pentru clienți, ci se va axa pe a asculta clientul și a-i oferi un serviciu cât mai aproape de perfecțiune.” (Valentin Anghel, fondator AVBS Credit)

„Am primit cu mare plăcere invitația AVBS CREDIT de a participa la evenimentul de lansare a “IBROKER”, un instrument necesar în piața financiară din România. Recunosc, am un real interes în a descoperi împreună tipologia activităților și zonelor de interes în care acest instrument se poate face cât mai util pentru clienții din România. Mă bucură faptul că AVBS CREDIT este o companie cu capital 100% românesc și că a crescut organic în ultimii 17 ani. Astfel de reușite trebuie promovate și încurajate, mai ales când vine vorba de capitalul autohton. Eu întotdeauna privesc lucrurile la nivel macroeconomic, iar impactul acestor francize este unul substanțial în domeniul financiar-bancar.

Cred că această piață nu este încă bine înțeleasă în România, dar primii pași s-au făcut. Încurajez și susțin rolul important pe care AVBS îl poate avea în educația financiara reală a publicului.” (Eugen Teodorovici, fost ministru de finanțe al României)

Piața de brokeraj în 2023 și previziuni pentru 2024

AVBS a acordat în anul 2023 peste 1470 de credite, dintre care 54% au fost credite ipotecare, 41% credite de nevoi personale și 5% alte tipuri de credit. 

”Cei mai mulți oameni apelează la serviciile noastre pentru a-și cumpăra o casă, prin intermediul unui credit ipotecar. Deși în primele 3 luni ale anului 2023 au fost făcute, în mare parte, refinanțări pentru creditele existente, până la finalul anului piața și-a revenit, iar oamenii au început din nou să cumpere locuințe, să aibă încredere în piață. Nu cred ca vom asista la o situație similară și în 2024, pentru că deja băncile au lansat oferte competitive în ceea ce privește dobânzile fixe din primii ani de creditare.” (Valentin Anghel, fondator AVBS Credit)

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul