Ultimul strat de asfalt pe Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila-Galaţi. Când va fi inaugurat

0
Publicat:

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Irinel Scrioşteanu a anunţat că sâmbătă a fost aşternut ultimul strat de asfalt pe Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galaţi - Tulcea.

,,Presăm și ajutăm antreprenorul, în așa fel încât 27 iunie să fie data la care vom circula oficial pe Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galați - Tulcea. Astăzi se așterne stratul de uzură pe ambele sensuri de circulație cu patru finisoare, opt compactoare în același timp, iar asfaltul este adus de la două stații de asfalt cu 35 camioane”, a transmis oficialul din Transporturi pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, în același timp, se lucrează și la drumurile de legătură (Etapa I și Etapa II), precum și la conexiunea acestora cu Podul în zona viaductelor de acces.

Podul suspendat peste Dunpre de la Brăila, Foto: Arhivă Adevărul

,,Continuă vopsirea cu protecție anticorozivă a cablurilor principale de susținere. Au început lucrările pregătitoare pentru demontarea structurilor provizorii.” a mai arătat secretarul de stat, precizând că 14.000 tone de asfalt se aștern doar pe Podul suspendat peste Dunăre.

Cea mai înaltă și cea mai scumpă construcție din România, podul suspendat de la Brăila, va fi dat în folosință pe 27 iunie, a anunțat, vineri, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, care spunea că termenul vine chiar de la constructorul Italian WeBuild.

În urmă cu o săptămână, Asociația Pro Infrastructură a transmis că Podul de la Brăila se apropie în sfârșit de inaugurare, însă doar pe o bucată.

Marea dezamăgire a lui 2022, așa cum v-am explicat în decembrie, se apropie de o deschidere parțială a traficului, confirmând estimările noastre din februarie. Momentan se așterne asfaltul pe podul suspendat și s-a început și instalarea parapetelor de protecție. Urmează semnalizarea (marcaje și indicatoare) și testele dinamice. Desigur, mai este destul de lucru și la drumurile de legătură, mai ales pe brațul lung spre Jijila.”, au precizat specialiștii API pe pagina de Facebook.

Sursa citată menționa că o posibilă finalizare a lucrărilor ar putea avea loc spre sfârșitul verii.

Vă spuneam în urmă cu două luni că „ar fi posibilă o deschidere la finalul lunii mai, cel târziu în iunie, [dar] cel mai probabil ne vom duce spre sfârșitul verii cu inaugurarea [...] doar pe conexiunea scurtă. Finalul verii este în continuare un termen perfect fezabil, dar lunile mai și iunie ies din discuție. În cel mai fericit scenariu, dacă nu avem surprize neplăcute și testele merg bine din prima, putem spera că spre sfârșitul lunii iulie vom circula între Calea Galați/DJ221B de pe malul brăilean și DN22 Smârdan/Măcin de pe cel tulcean.”, explica Asociația.

Podul peste Dunăre de la Brăila

Valoarea contractului pentru construcția podului peste Dunăre de la Brăila se ridică la 2,375 miliarde lei cu TVA.

Lungimea podului este de 1.974 metri, din care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punctul de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii.

Lungimea drumului principal Brăila - Jijila este de 19,095 km iar lungimea drumului de legătură cu DN22 Smârdan - Măcin este de 4,328 km.

Contractul pentru construcția podului suspendat peste Dunăre de la Brăila a fost semnat în ianuarie 2018, iar termen contractual de finalizare era 2021, potrivit CNAIR.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie