UE trebuie să se pregătească pentru meseriile viitorului, tranziția verde și tranziția digitală

0
Publicat:

Viitorul Europei trebuie să aibă în vedere dezvoltarea competenţelor lucrătorilor, asigurarea instrumentelor de care aceştia au nevoie şi urmărirea unei strategii pentru îmbunătăţirea pieţei muncii în contextul acestor schimbări, consideră ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

România trebuie să se pregătească pentru meseriile viitorului

Aceasta a participat, joi, la Madrid, la Conferinţa la nivel înalt cu tema "Către o Europă socială cu noi drepturi", organizată de Ziua Europei, de către Ministerul Muncii şi Economiei Sociale din Spania.

"Trebuie să fim pregătiţi pentru meseriile viitorului, pentru tranziţia verde şi pentru tranziţia digitală, iar primul lucru care trebuie asigurat este să facilităm înţelegerea a ce înseamnă această tranziţiei atât în plan social cât şi al productivităţii muncii. Avem deja reglementări legale şi o strategie pentru locurile de muncă verzi, iar oamenii trebuie să ştie pentru ce transformări trebuie să se pregătească. În al doilea rând, cred că trebuie să dăm mesaje foarte clare pe acest subiect atât lucrătorilor, cât şi angajatorilor asupra gestionării potenţialelor riscuri de adaptare referitoare la apariţia noilor contexte de muncă. Însă, la fel de important este să le punem la dispoziţie instrumentele necesare pentru dezvoltarea profesională în acest sens, în special prin intermediul Serviciului Public de Ocupare, în vederea perfecţionării şi calificării pentru ocupaţii verzi şi digitale. Consider că economia socială şi economia circulară sunt sectoare care pot fi puse în valoare mult mai bine în viitor", a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, în cadrul conferinţei de la Madrid, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Demnitarul român a intervenit în cadrul panelului "O nouă agendă socială pentru Europa", alături de Yolanda Diaz - vicepremier şi ministru al Muncii şi Economiei Sociale din Regatul Spaniei, Luka Mesec - vice prim-ministru şi ministru al Muncii, Familiei, Afacerilor Sociale şi Oportunităţilor Egale din Slovenia, Agnieszka Dziemianowicz-Bak - ministrul Familiei, Muncii şi Politicii Sociale din Polonia, Oliver Ropke - preşedintele Comitetului Economic şi Social European - şi Leila Chaibi - deputat în Parlamentul European.

În fiecare an, pe 9 mai, este sărbătorit momentul istoric al "Declaraţiei Schuman", un moment de răscruce care a constituit începutul integrării şi cooperării europene pentru pace şi unitate.

La 9 mai 1950, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, evitând astfel izbucnirea unui nou conflict militar între naţiunile Europei. Propunerea, cunoscută sub numele "Declaraţia Schuman", este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Pe 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos.

Ideea privind marcarea Zilei Europei a fost introdusă de Consiliul Europei în 1964. Comunităţile europene au luat decizia, în 1985, de a institui această zi la data de 9 mai.

Acestui amplu proiect i s-au alăturat, de-a lungul timpului, încă 22 de state europene: Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria (2004), Bulgaria şi România (2007) şi Croaţia (2013), ceea ce a dus la crearea unei imense pieţe unice. La 31 ianuarie 2020, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a părăsit Uniunea Europeană. 

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani