UE sancţionează cu infringement 14 ţări, inclusiv România, pentru neaplicarea noilor reguli de garantare a depozitelor bancare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UE nu mai are răbdare pentru aplicarea normelor de garantare a depozitelor bancare

Uniunea Europeană a declanşat proceduri de infringement împotriva a 14 state membre, între care şi România, pentru că nu au modificat legislaţia naţională astfel încât să includă noile reguli comunitare referitoare la sistemele de garantare a depozitelor bancare, relatează Bloomberg.

România, Belgia, Cehia, Estonia, Grecia, Italia, Cipru, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Slovenia şi Suedia nu au aprobat unele sau toate reglementările necesare până la termenul de 30 noiembrie, potrivit datelor Comisiei Europene.

Comisia Europeană a trimis scrisori către 18 state membre pentru a le informa în legătură cu procedura de infringement, dar patru dintre acestea şi-au actualizat între timp legislaţia.

Comisarul pentru servicii financiare Jonathan Hill a declarat pe 30 noiembrie că statele care nu adoptă regulile referitoare la garantarea depozitelor bancare vor risca măsuri disciplinare.

Cum funcţionează mecanismul de garantare a depozitelor

Toate cele 28 de state membre trebuie să îşi ajusteze legislaţia naţională pentru a reflecta standardele UE pentru protejarea depozitelor bancare şi a asigura un nivel de protecţie de bază.

Reglementările referitoare la garantarea depozitelor au un rol major în eforturile de întărire a zonei euro şi de finalizare a uniunii bancare.

Comisia Europeană a prezentat în noiembrie planurile de creare a unui sistem comun de garantare a depozitelor în zona euro, încurajând în acelaşi timp toate cele 28 de state membre să adopte reglementările deja aprobate.

"Trebuie să slăbim legătura între bănci şi state şi să punem în practică reglementările convenite, astfel încât contribuabilii să nu mai fie primii susţinători ai băncilor cu probleme", a afirmat vicepreşedintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis la prezentarea planurilor de garantare a depozitelor bancare.

Norme noi şi pentru salvarea băncilor

Comisia cere totodată statelor membre să adopte noile reglementări privind salvarea băncilor.

Nouă din cele 28 de state membre, inclusiv România, nu au adoptat toate legile necesare pentru respectarea Directivei referitoare la Redresarea şi Rezoluţia Băncilor.

Statele respective sunt România, Belgia, Cehia, Cipru, Lituania, Luxemburg, Polonia, Slovenia şi Suedia, iar cinci dintre ele riscă procese la Curtea Europeană de Justiţie. Olanda urmă să fie judecată, dar între timp a adoptat legile necesare.

Potrivit Comisiei, statele membre au accelerat eforturile în domeniul regulilor referitoare la dizolvarea băncilor şi garantarea depozitelor, iar unele dintre ele aproape au finalizat schimbările necesare.

Din cele 19 state din zona euro, două nu au ratificat încă Mecanismul Unic de Rezoluţie şi fondul care îl însoţeşte.

Grecia înregistrează întârzieri procedurale, în timp ce Luxemburgul nu a adoptat legislaţia necesară.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort