UE pune tunurile pe multinaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companiile din sectorul tehnologiilor digitale, precum giganţi ca Google, Amazon, Facebook şi Apple, ar putea fi impozitate pe cifra de afaceri şi nu pe profit, cum se întâmplă în prezent. Propunerea comună a venit din partea Franţei, Spaniei, Germaniei şi Italiei, iar la acest plan au aderat oficial alte şase ţări: Austria, Bulgaria, Grecia, Portugalia, România şi Slovenia.

Statele semnatare sunt nemulţumite de taxele mici pe care le plătesc multinaţionalele. Măsura ar fi menită să le facă pe aceste companii să plătească impozite corecte în ţările europene.

Ministrul de Finanţe Ionuţ Misa a semnat alături de miniştrii de finanţe ai Franţei, Germaniei, Italiei şi Spaniei documentul. Acesta solicită Comisiei „prezentarea unei soluţii care să conducă la stabilirea un impozit armonizat pe cifra de afaceri generată în statele membre UE de companiile din domeniul tehnologiilor digitale, în locul impozitului pe profit care se aplică în prezent”. „Miniştrii finanţelor şi economiei din Uniunea Europeană au dezbătut provocările internaţionale privind impozitarea întreprinderilor în contextul economiei digitale. Uniunea Europeană trebuie să facă paşi importanţi în sensul unei reforme mai ample a normelor fiscale internaţionale care să depăşească deficienţele legislative în acest domeniu”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Finanţe.

Ulterior mai multe state membre s-au alăturat acestei iniţiative.

Potrivit comunicatului, vor fi continuate lucrările pe acest subiect la nivelul Consiliului în vederea adoptării unor concluzii ale Consiliului în luna decembrie.

Ulterior, Comisia Europeană urmează să întocmească un referat care să conţină evaluarea problemei, provocările sale şi alternativele legislative disponibile. Statele membre urmează să adopte apoi concluziile ce vor marca traseul pentru o propunere legislativă din partea Executivului comunitar, în primăvara anului viitor.

Măsura este similară cu cea propusă de PSD în programul de guvernare, care dorea înlocuirea impozitării profitului cu impozitul pe cifra de afaceri la nivel naţional. Măsura a fost criticată de mediul de afaceri, astfel că Guvernul a retras propunerea, premierul Mihai Tudose anunţând că „subiectul este închis”.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie